Hai, pa!

În ce lume trăim? Mă întreb pur şi simplu, dar zău că nu mai ştiu. Că e plin ipocrizie, o ştiu şi eu, o ştiţi şi voi.
Recent mi-a fost dat să văd cum un alt om, care mai zilele trecute era salutat, apreciat şi chiar respectat, a plecat cu „coada între picioare”, că nu a avut încotro. Despre Ioan Turc este vorba, poate aţi auzit de el, mai ieri era mare preşedinte pe la liberalii de pe meleagurile noastre. Nu ţin partea nimănui, poate o fi fost vinovat omul, ( de acele mai puţin de zece procente pe care le-a obţinut partidul său pe judeţ la alegerile din 7 iunie), poate o fi fost sabotat, (cum se plângea el), poate da, poate nu, dar aşa e la noi. Dacă înainte era lăudat de aceiaşi liberali, acum e huiduit şi acuzat de „dictatură” ca mulţi alţii care astăzi sunt, şi mâine „hai! pa, pa, pa!… că nu ne mai trebuieşti”. Aşa că numele Ioan Turc va cam dispărea de pe filiera locală. Mai ciudată e reacţia oamenilor, în general. Căci aşa cum mă şi aşteptam, un singur om a dat mâna cu el, de rămas bun.
Acum e rândul lui Ţintean. O să auzim de el mai toată ziua, că doar e preşedinte de partid. O să se scrie de el, o să apară pe la „tembelizoare”, o să fie lăudat de colegi şi susţinut, cel puţin o perioadă. Căci, mai devreme sau mai târziu va avea aceeaşi soartă, şi nici de numele lui nu veţi mai auzi.
Îmi amintesc destul de clar şi de fostul primar al Bistriţei, Vasile Moldovan. La doar câteva zile după ce a pierdut alegerile, mergea „bezmetic” pe Pietonal şi lumea nici nu îl mai saluta,… că doar la ce?. A fost şi nu mai e.
Din păcate e o strategie idioată care s-a aplicat şi se aplică în continuare. Nu vorbesc de un anumit domeniu, ci de toate, în general. Un om, pus într-o funcţie, şi nu de el, este pupat undeva la maxim în timpul „gloriei” sale şi apoi total ignorat, odată ce şi-a dat jos haina „de minunata funcţie”. Per ansamblu cred că este vorba de un bun simţ al oamenilor, în general, care lipseşte cu desăvârşire, cel puţin la noi. Poate că dacă am încerca să privim altfel lucrurile am reuşi să ne purtăm cu acei oameni „de jos”, exact la fel cum ne-am purtat şi atunci când erau „sus”. Dar noi nu ştim. Sau nu vrem? E o întrebare la care nu pot să dau răspuns, fapt pentru care nu-mi rămâne decât să subscriu lui Constantin Noica: „ Nu oricine are virtutea de a se comporta disciplinat în mijlocul dezordinei.”.

Iulia Stupinean