Conform unui proiect de lege adoptat la finele lunii trecute de către Guvern, Statul Major General al Armatei se va transforma în Statul Major al Apărării. Acesta va avea un rol esenţial în planificarea şi conducerea operaţiilor de nivel strategic, planificarea strategică şi de contingenţă, precum şi în instruirea comandamentelor şi forţelor. Astfel, explică Guvernul, exercitarea comenzii structurii de forţe a Armatei României va fi mai clar reglementată, pe principiile ierarhiei militare și comenzii unice. Șeful Statului Major al Apărării va fi principalul consilier militar al Preşedintelui României și Prim-ministrului în vederea îndeplinirii de către aceștia a atribuțiilor în domeniul apărării naţionale, precum și al ministrului apărării naţionale.

 

În proiectul de act normativ, pentru noţiunea de „forţă” se realizează corelarea terminologică cu prevederile actelor normative referitoare la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, structura de forţe fiind redefinită. În locul actualei clasificări, care distingea între forțe dislocabile și cele de generare/regenerare, noua clasificare a forţelor armatei este aliniată la standardele NATO, pe niveluri ale capacității de luptă (readiness). Prin aceasta se consfinţeşte faptul că toate structurile de forţe existente la pace trebuie să fie capabile să execute toată gama de misiuni, după completare cu efective şi, după caz, cu tehnică.

De asemenea, proiectul urmăreşte alinierea domeniului de activitate şi atribuţiilor Direcţiei generale de informaţii a apărării la cerinţele actuale ale mediului de securitate, inclusiv în domeniul apărării cibernetice.

Alte schimbări importante urmăresc eliminarea unor duplicări în domeniul managementului resurselor umane şi alinierea acestuia la nivelul practicilor din armatele statelor membre ale NATO şi UE, reglementarea statutului Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, introducerea de prevederi referitoare la atribuțiile Direcţiei de prevenire şi investigarea a corupţiei şi fraudelor – structură înfiinţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 346/2006, precum și subordonarea unităţilor din reţeaua sanitară proprie Direcţiei medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.