Marți a fost dezbătută, în Senat, legea care prevede creșterea alocațiilor pentru copii, alocație care este una dintre cele mai mici alocații din Uniunea Europeană.

„Mamele din fabrica de confecţii pe care le-am vizitat mi-au cerut să mărim alocaţiile pentru copii. Şi premierul mi-a cerut, în regim de urgenţă, să mărim alocaţiile pentru copii. De la 1 ianuarie 2015 vom mări alocaţia cu o sumă suplimentară în funcţie de veniturile familiei. Schimbările nu se vor face peste noapte, dar ce ne-am propus până în 2016, vom respecta”, declara ministrul Muncii Rovana Plumb, la o emisiune TV în mai 2014.

Dacă până la 2 ani alocația este de 200 de lei, după acest prag coboară brusc la numai 42 de lei, deși logica ne arată că necesitățile copilului și cheltuielile părinților cresc de la an la an.

Iniţiatorii vin în sprijinul tuturor celor 3,5 milioane de minori.

„Nu putem rămâne la un nivel de sub 10 euro pe lună în condiţiile în care media europeană e de peste 100 de euro pe lună”, spun senatorii.

Însă replica Guvernului nu întârzie, momentan nefiind bani suficienți pentru această creștere a alocațiilor.

„Efortul bugetar suplimentar lunar ar fi de 550 milioane de lei. Guvernul nu susţine prezenta propunere legislativă”, a declarat Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.

 

Potrivit Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, valoarea acestor beneficii sociale se stabilește prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR). Valoarea indicatorului social de referință a fost stabilită la 500 de lei în2008 și de-atunci nu a mai fost modificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.