Reabilitarea străzii Tărpiului a ajuns să aibă costuri de autostradă, trecând de 20 de milioane de lei. Primăria Bistrița a mizat pe o finanțare de la Guvern, prin Programul Anghel Saligny. Finanțarea prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny a venit, însă este modestă rău: doar 1,2 milioane de lei vin prin program.

Dacă inițial, în 2018, investiția fusese estimată la aproape 13 milioane de lei, consilierii locali și-au dat acordul ca suma luată în calcul să fie de 20 de milioane de lei, cu 8 milioane mai mult. În 5 ani, strada a ajuns să aibă costuri de autostradă.

Primăria Bistrița miza pe o finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Aceasta a venit, însă este mai mult decât modestă: din cei peste 20 de milioane de lei, doar 1,2 milioane provine de la stat.

Strada are o lungime de 2,7 km, suprafața carosabilă totală fiind de peste 20.000 de mp. Aceasta este prevăzută și cu piste de cicliști ce se vor întinde pe 3.600 de metri pătrați, dar și cu parcări pe 271 de metri pătrați.

Conform proiectului, lucrarea ar urma să fie gata în 36 de luni. Doar amenajarea terenului, care include și relocarea rețelelor electrice costă aproape un milion de lei. Studiile geo, topo, hidro, foto au mai înghițit aproape 19.000 de lei, iar avizele, acordurile și autorizațiile 52.000 de lei.

Proiectarea și ingineria a costat peste 110.000 de lei, iar asistența tehnică tot peste 110.000 de lei. Rețeaua de iluminat public și canalizație curenți slabi costă aproape două milioane de lei, iar canalizarea pluvială 2,2 milioane de lei.

Utilajele, echipamentele tehnologice și funcționale costă 163.449 de lei, iar organizarea de șantier 52.000 de lei. La cheltuieli neprevăzute a fost alocată suma de 1,3 milioane de lei.

Trei benzi și locuri de parcare incluse

Lucrările la strada Tărpiului au început deja, încă din 2021. Acestea includ lărgirea la 3 benzi de circulație parțial, consolidarea și asfaltarea. Vor fi amenajate trotuare, o pistă de biciclete și locuri de parcare, unde spațiul permite.

De lucrări se vor ocupa cei de la Îndemânarea, care au termen până în 2024 să termine. Prioritari sunt riveranii, care au case în zona cu pământ a străzii, lucrările fiind începute în acel perimetru.

La începutul lunii decembrie a anului trecut s-a turnat primul strat de asfalt pe tronsonul dinspre pădure spre intersecția cu Valea Căstăilor. Anul acesta se va continua cu tronsonul 2 care merge până la Drumul Cetății și presupun inclusiv amenajarea drumului pe trei benzi pe anumite segmente.

„Strada Tărpiului este foarte circulată, deoarece de-a lungul traseului există o serie de instituții publice de interes public precum și numeroși agenți economici importanți, care atrag un trafic auto important. Sunt prevăzute lucrări de reabilitare și modernizare care să facă față traficului actual și deschiderea de noi accese auto în vederea fluidizării traficului”, se arăta în proiectul din 2018.

Cele trei benzi de circulație sunt prevăzute pe o porțiune de 1.300 de metri, între strada Drumul Cetății și strada Mușcatei. Cea de-a doua porțiune de 1,4 m va avea doar două benzi de circulație. Podețele vor fi înlocuite, iar podul existent reabilitat, șanțul reamenajat, iar strada va avea stații de autobuz și ziduri de sprijin din beton.

Tronsonul de drum va fi reabilitat pe o lungime de 2,7 km, rețeaua pluvială pe 3,3 km, iar sistemul de iluminat public de pe strada Tărpiului pe 3,1 km. Sistemul de iluminat va include cabluri îngropate și stâlpi zincați.

Strada Tărpiului face parte din DJ 173 B, drum aflat în administrarea Consiliului Județean. Și Consiliul Județean a făcut pași pentru modernizarea porțiunii ce leagă Bistrița de Tărpiu.

În 2020 a semnat contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea DJ173 B, pe tronsonul Bistrița-Tărpiu (7,2 km). Costurile celor 7 km de drum se ridica la aproape 22 de km, lucrările fiind finanțate prin Programul Operațional Regional. Constructorul care se ocupă de lucrări este MIS Grup.

Strada Tărpiului are sens giratoriu de peste 3 milioane de lei

Nu doar reabilitarea străzii Tărpiului este extrem de costisitoare, ci și sensul giratoriu de la baza sa. Acesta a costat 3,2 milioane de lei, lucrările fiind efectuate de DIMEX 2000 Company SRL.

Contractul a presupus întocmirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, obținerea autorizațiilor necesare și construirea efectivă a sensului giratoriu. Cu fabrici, instituții, un cimitir și accesul într-o zonă nouă de locuit, sensul giratoriu avea drept scop decongestionarea traficului care, la orele de vârf este paralizat.

„Necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului, Drumul Cetăţii şi Livezi este determinate de condiţiile de trafic existente în această zonă, care în special la orele de vârf duce la blocaje în trafic. Intersecţia deserveşte atât zona industrială care cuprinde o serie de societăţi situate pe Drumul Cetăţii şi Strada Tărpiului, cât şi ansamblul rezidenţial aferent zonei. Obiectivul principal al acestui proiect este fluidizarea circulaţiei în zona şi crearea condiţiilor de siguranţă şi confort în trafic. Din cauza faptului că intersecţia deserveşte atât zona industrială cât şi un ansamblu rezidenţial, situaţia actuală duce la blocări în trafic la orele de vârf, precum şi la durate mari de aşteptare la intrarea în intersecţie de pe arterele fără prioritate. De asemenea, dimensiunile intersecţiei, razele de racordare şi lăţimea benzilor de circulaţie nu asigură siguranţă şi confort în trafic. Această situaţie afectează atât locuitorii din zonă, cât şi agenţii economici şi traficul greu din zona industrială. Pentru rezolvarea problemelor de circulaţie şi asigurarea deservirii populaţiei zonei, precum şi pentru mărirea potenţialului economic al zonei sunt necesare lucrări de amenajare modernă a intersecţiei”, preciza municipalitatea în proiectul de hotărâre supus votului în Consiliul Local.

Deşi pare greu de crezut, mare parte din costurile investiţiei au fost reprezentate de devierea liniilor electrice subterane de medie şi joasă tensiune. Este vorba despre 17 linii electrice. Acestea trebuiau grupate şi trecute prin trei canale de cabluri din beton prefabricat.

Partea cea mai costisitoare nu a fost construirea propriu-zisă a centrului giratoriu şi amenajarea podului, ci tocmai mutarea acestor linii electrice şi înfiinţarea unora noi. Lucrările au costat nu mai puţin de 2,6 milioane de lei, adică aproape 600.000 de euro.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.