Concediile salariatilor din sistemul bugetar au fost reduse din pix de catre guvernanti. Desi Guvernul s-a laudat ca a acordat mai multe bilete de concediu, aceasta a fost o teapa pentru bugetari. Chiar si biletele existente merg tot catre cei care „merita”, angajatii din administratie.
Printr-o hotarâre de guvern din 31 decembrie 2007 s-a decis ca sejururile acordate de catre Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, condus de catre Paul Pacurariu, sa nu mai fie de 10 zile, ca pâna atunci, ci sa fie reduse la 6.
Decizia a fost luata fara a se cere opinia Consiliului Economic si Social, asa cum ar fi fost normal. Deputatul clujean Mircia Giurgiu, împreuna cu reprezentantii marilor confederatii sindicale au facut front comun împotriva deciziei Guvernului si cere ca lucrurile sa fie reevaluate.
„Tun” guvernamental cu iz electoral
Biletele de odihna si tratament se acorda angajatilor institutiilor bugetare în care nu se poate constitui un fond social, pentru ca, la o adica, din acesta sa poata fi suportate costurile unor concedii în diferitele statiuni ale tarii.
Date fiind salariile foarte mici ale bugetarilor, acesta putea fi considerat un stimulent pentru acestia. Practica din România nu este una singulara. În majoritatea tarilor Lumii, angajatii din sistemul de Stat pot beneficia de sejururi la pret redus, potrivit legilor în vigoare.
Din pacate, guvernantii români au înteles ca pot face afaceri serioase pe spatele angajatilor, asa ca au decis sa miceasca durata sejururilor de la 10, la 6 nopti de cazare, fara consultarea prealabila a sindicatelor, asa cum ar fi fost normal.
Desi Guvernul s-a laudat ca a majorat numarul sejururilor, fara a mentiona ca, de fapt, modificarea a survenit în urma ajustarii drastice a acestora. Ceea ce nu au clarificat guvernantii este ca, numarul cumulat al zilelor de concediu este mult mai mic decât cel din anii trecuti, deci asa zisele „ajutoare” s-au redus consistent. Astfel, în judetul Cluj, în 2007, au fost alocate 2346 biltete de odihna, iar pentru 2008, 3529.
Bilete sociale pentru „norocosi”
Sindicalistii s-au coalizat si au protestat împreuna împotriva deciziei Guvernului. Ei au afirmat ca, de fapt, reprezentantii Statului au „lucrat” si la preturi si ca ceea ce ar putea parea, la prima vedere, o reducere, este de fapt o majorare a sumelor cerute. Astfel, daca în 2007 un bilet costa 527 de lei, în 2008, pentru sejurul redus la aproape jumatate este de 360 de lei. Deci, potrivit unui calcul elementar, pretul acestuia s-a majorat mult peste cota ratei inflatiei raportata de catre Institutul National de Statistica.
O alta nemultumire a sindicalistilor este legata de atribuirea partinitoare a biletelor respective. Astfel, 17% dintre acestea se distribuie angajatilor din administratie, adica celor care oricum, au deja salarii mai mult decât decente si, la o adica, si-ar permite sa apeleze la serviciile agentiilor de turism fara a aspira la biletele sociale. Aceeasi categorie socio-profesionala reuseste, potrivit reprezentantilor marilor confederatii sindicale, sa obtina si locurile la hotelurile de trei stele sau în statiunile mai „bine cotate”.
Nemultumiri în lant
Constantin Claru, secretar general al Sindicatelor din Finante, a reclamat si faptul ca, desi majoritatea oamenilor îsi fac planurile pentru concediu din timp, biletele le parvin cu mare întârziere si, uneori, din aceasta cauza, ele nu mai pot fi atribuite si trebuie returnate Directiei de Munca si se pierd. El propune Ministerului Muncii ca, începând din acest an, sa trimita biletele de concediu pâna la data de 31 martie, pentru a nu mai fi obligati sa anuleze serii întregi de sejururi.
O alta problema sesizata de acesta este legata de faptul ca, în general, numarul biletelor care le sunt acordate sunt în numar impar, ceea ce defavorizeaza familiile. Propunerea acestuia a fost ca acelasi minister sa se gândeasca la o varianta de bilete pentru familisti.
Culmea ridiclolului, în ceea ce priveste, asa-zisele concedii sociale este legat de faptul ca biletele se acorda si pentru…copiii scolari ai angajatilor. Precizarea este discriminatorie deoarece sunt exclusi copiii cu vârsta mai mica de sase ani, pe care, în mod normal parintii vor sa îi duca cu ei, în categoria scolarilor fiind inclusi doar cei care au între 6 si 18 ani.
David Tomlea, presedintele Sindicatului SedLex a afirmat ca, de fapt, „Legea trebuia discutata cu sindicatele si, în momentul de fata exista incompatibilitati multiple în corpul acesteia care ne dezavantajeaza pe toti. Eu cred ca Statul îsi bate joc de viata daca ia asemenea decizii”. Problema aceasta este, în opinia lui Somlea legata de viitoarea Lege a Bugetului Asigurarilor de Stat care urmeaza a fi discutata pâna la sfârsitul toamnei si trebuie tratata cu maxima seriozitate. De asemenea, biletele de odihna sunt acordate, în primul rând, celor care sufera de anumite boli, familiilor tinere sau angajatilor care se vor pensiona în urmatorii ani, de aceea deciziile guvernului lovesc, de fapt, tocmai în aceste grupuri sociale.
Ligia Popa