Joi, în cadrul unei sesiuni de informare desfășurată la Palatul Victoria, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a comunicat că Guvernul a aprobat două memorandumuri referitoare la organizarea concursurilor pentru peste 7.600 de posturi în cadrul spitalelor.

Unul dintre aceste memorandumuri a fost inițiat de către Ministerul Sănătății, având în vedere spitalele aflate în subordinea acestuia, în timp ce cel de-al doilea a fost propus de către Ministerul Dezvoltării pentru unitățile spitalicești aflate în subordinea autorităților locale.

„A fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi. Toate posturile de medic care au fost solicitate (…) au fost aprobate, în total peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România”, a anunțat Alexandru Rafila.

De asemenea, 365 de persoane pot fi angajate prin concurs la serviciile de ambulanță.

Au fost deblocate toate posturile de medic cerute, jumătate din posturile de asistent medical și 30% din alt personal, a precizat ministrul Sănătății.

„Decizia pe care a luat-o astăzi Guvernul e o decizie care e cea mai bună pentru momentul actual, care ține cont și de limitele bugetare din acest moment”, a argumentat Alexandru Rafila, întrebat de ce nu au fost deblocate toate posturile de asistenți și infirmieri, având în vedere că unele spitale se confruntă cu deficit de personal tocmai din aceste categorii.

Ministrul Rafila a îndemnat unitățile medicale să demareze imediat procedurile pentru scoaterea la concurs a acestor posturi, pentru că nu trebuie așteptat 6 luni, ci în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial se pot demara procedurile.

Ministrul Sănătății a precizat că, în funcție de necesități, vor fi aprobate noi memorandumuri, scrie G4media.ro.

Alexandru Rafila a precizat că, în plus, de la 1 ianuarie, posturile care se vacantează în spitale pot fi scoase la concurs imediat, fără a fi necesară aprobarea vreunui memorandum.

Context. Decizia Guvernului vine după ce Administrația Spitalelor București, mai mulți manageri de spitale și medici au cerut Executivului în ultimele săptămâni să deblocheze angajările în sistemul medical, criza de personal fiind acută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.