Razboiul electoral a luat sfârsit pentru o parte dintre români. Pentru unii continua, însa, într-un al doilea tur de scrutin. Combatantii ramasi în acest tur arunca în lupta toate armele ce le-au mai ramas la dispozitie. Cine se va dovedi mai puternic si mai convingator în fata electoratului, vom vedea dupa 15 iunie.
Pâna una alta, cei care au reusit sa puna capat bataliei sunt fericiti. Este însa o fericire cu gust amar daca ne gândim la numarul celor care au fost la urne. Daca stam sa analizam starea de fapt, victoria tuturor învingatorilor a fost decisa de circa un sfert din populatia cu drept de vot. La nivel national mai putin de jumatate din electorat a vrut sa-si afirme optiunea. Aceasta este o dovada clara a lehamitei poporului fata de clasa politica, ce nu s-a straduit prea tare sa lupte pentru oameni. În schimb, s-a straduit de-a lungul anilor sa adune averi peste averi si sa-si consolideze pozitiile din frunte. Electoratul a tinut cont de aceste aspecte, dar fiecare a ales în felul sau modul de penalizare. Unii au mers la vot, dar altii au onorat prin absenta. Motivul des invocat – niciunul nu merita a fi ales. Da, dar oricum cineva ajunge în frunte. Si acel cineva, bun sau rau, ajunge sa reprezinte, zice-se, interesele tuturor, adica si ale celor care nu s-au sinchisit de soarta comunitatii.
Din pacate, am ajuns înca o data la aceeasi concluzie – românii nu stiu ce vor. Cei care doresc sa-si hotarasca singuri soarta sunt înca putini. Majoritatea, chiar daca aduc în fata lehamitea, prefera sa lase pe altii sa ia o decizie pentru ei.
Moda e frecventa în mediul urban, unde orasenii cei culti si educati nu au nicio durere. Decât sa mearga la urne, orasenii au preferat sa iasa la iarba verde ori la distractie.
La tara, oamenii au iesit în numar mai mare sa-si aleaga primarele. Dar acolo e altceva, nu ca oamenii ar fi mult mai constienti ca viitorul si-l hotarasc ei. Într-o comunitate mica, toata lumea se cunoaste cu toata lumea, si cum sa nu mearga la vot? Macar de rusine. Daca primarul le-a rezolvat ulita ori le-a mai dat o bucata de pamânt, acesta si-a obtinut simpatia din partea lor, deci si votul. Daca partidul l-a sustinut si financiar a fost si mai bine, deoarece acolo unde nu a mers cu „dragostea”, a functionat o mica atentie pecuniara. În mod clar, ideea a functionat si în sens invers acolo unde primarul s-a dovedit nepasator de soarta satenilor, iar nerealizarile au capatat o dimensiune apocaliptica.
Putini dintre noi întelegem cum functioneaza mecanismul si cât poate sa dea în patru ani de mandat un primar. Majoritatea înghitim gogoritele electorale, în spatele carora se ascund, de fapt, alte interese.
Oricum, clasa politica ar trebui sa ia aminte si sa nu deschida sticlele de sampanie decât atunci când poporul va merge în proportie foarte mare sa-si aleaga primii gospodari. Atunci doar victoria va fi una deplina si dulce.
Liana Muresan
