Bătălia pentru putere în PSD se acutizează tot mai mult, în ultima perioadă apărând tot mai multe acuze, de o parte sau alta, de fraudare a alegerilor noului lider.
Miron Mitrea în acuză pe preşedintele PSD că intenţionează să fraudeze Congresul de pe 20 februarie şi face un apel la boicotarea lui.
Mircea Geoană susţine ideea ca la Congres să se candideze pe echipe, adică pe o formulă în care liderul îşi aduce „la pachet” echipa de secunzi. De partea cealaltă, Adrian Năstase şi Ion Iliescu se opun candidaturii pe echipe, invocând pericolul scindării PSD.

Acuzaţii de fraudare a alegerilor la Congres, temeri legate de scindarea PSD, votul pe listă sau pe echipe, nemulţumiri numeroase vizavi de norma de reprezentare a organizaţiilor din teritoriu la evenimentul de pe 20 februarie sunt doar câteva din frământările actuale ale social-democraţilor.

Mitrea îndeamnă la boicot

Nici nu s-a stins bine ecoul fraudării alegerilor prezidenţiale, că Mircea Geoană este din nou în centrul atenţiei. Dacă la prezidenţiale Geoană era victima marii fraude, acum el este cel arătat cu degetul.
Senatorul Miron Mitrea, candidat şi el la şefia PSD, acuză tandemul Mircea Geoană-Marian Vanghelie că încearcă să fraudeze alegerile din partid prin stabilirea unei norme de reprezentare la congres care sa-l avantajeze pe actualul preşedinte social-democrat şi ameninţă cu boicotarea Congresului.
„Am văzut că Mircea Geoană şi echipa lui vor să ne pună din nou în faţa unui fapt împlinit. Deşi Consiliul Naţional a decis ca norma de reprezentare să fie stabilită în Comitetul Executiv, ea a fost transmisă verbal majorităţii organizaţiilor din ţară, am primit-o şi noi la Vrancea, fără ca acest Comitet Executiv să se fi întâlnit”, a spus candidatul la şefia PSD. „Norma de reprezentare este baza, aceasta este cea care va stabili cine va fi în sala, şi în momentul în care încerci să o falsifici tandemul Geoană – Vanghelie vrea de fapt să falsifice alegerile”, a declarat senatorul.
Potrivit lui Mitrea, prin acest demers se încearcă, în mod evident, formarea unui Congres care să-l avantajeze Mircea Geoană. Drept urmare, senatorul a ameninţat că îşi va îndemna colegii să boicoteze Congresul în cazul în care aceasta situaţie nu va fi îndreptată. „Am spus mai demult că în cazul în care va încerca să fraudeze alegerile, Congresul, în acest mod sau în alt mod partidul riscă să se spargă. (…) Dacă văd că nu se îndreaptă ceea ce s-a făcut ieri, adică nu se adopta transparent norma de reprezentare la Congres – se încearcă această normă care să-l facă pe Vanghelie să aibă 300 de oameni în sală, iar alte organizaţii, chiar dacă au câştigat alegeri, să aibă o reprezentare simbolică – am să fac apel la colegii mei să-l boicotăm”, a declarat Miron Mitrea. Una dintre primele reacţii la manevrele de „aranjarea” a Congresului de către Marian Vanghelie, a fost cea a primarului din Voluntari, care însă a fost suspendat rapid pentru îndrăzneala sa.

Năstase, de acord cu Mitrea

Dubii mari pare a avea şi Adrian Năstase, şi el candidat la şefia PSD. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD bănuieşte că gruparea care îl susţine pe Mircea Geoană intenţionează să facă anumite manevre în favoarea actualului lider al partidului. „Sunt şi eu îngrijorat cu privire la manevrele pe care ar putea să le facă cei ce doresc amânarea schimbării din partid. Mi-aş dori ca, la Congres, să dăm o lecţie de democraţie internă şi de transparenţă şi să nu avem acuzaţii despre cum se fură la urne, despre cum se fraudează alegerile de către cei care se tem de schimbare (…) Am sentimentul că ne întoarcem la perioada 2005, întâlniri în găşti, ne aleargă televiziunile prin cârciumi. Ceea ce a pus ca diagnostic Mitrea e corect”, a afirmat Năstase.
Adrian Năstase este convins ca susţinătorii săi în ipoteza victoriei lui Geoană, vor fi expuşi unor excluderi masive, dând drept exemplu Timişul.
De altfel, preşedintele CN al PSD scrie pe blogul său că nu ştie cum a fost stabilită norma de reprezentare pentru delegaţii la Congres, pentru că nu a fost invitat să participe la luarea deciziei respective, el subliniind totodată că delegaţii trebuie aleşi după criterii transparente. Conform Statutului PSD, norma de reprezentare este decisă de Comitetul Executiv Naţional (CexN) şi se stabileşte „în funcţie de numărul membrilor de partid, de activitatea politică şi de rezultatele obţinute la alegeri de către fiecare organizaţie de partid”, a subliniat Năstase.
„Din câte am înţeles, în urma unor discuţii între anumiţi lideri, după ultimul CexN, s-au transmis în organizaţii anumite cifre şi apoi au avut loc discuţii bilaterale cu Liviu Dragnea, secretarul general. Au fost corectate unele disparităţi. Înţeleg că, oricum, discuţia va fi reluată luni (n.r. – 15 februarie), la viitoarea şedinţă a CExN. Problema este că, la acest sfârşit de săptămână, au loc vreo zece conferinţe judeţene unde se vor stabili delegaţi la Congres, prin raportare la nişte cifre care au un anumit grad de incertitudine”, continuă Năstase. El menţionează că discuţia „cea mai serioasă” este legată de dublarea numărului de delegaţi de la Bucureşti, de la 112 – la Congresul din 2005 – la 225 la Congresul din 20 februarie. Năstase susţine că Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, invocă rezultatul obţinut în al doilea tur al prezidenţialelor din 2009, ori contraargumentul este acela că performanţa PSD poate fi judecată doar prin prisma rezultatelor din primul tur al prezidenţialelor, întrucât la rezultatul celui de-al doilea tur social-democraţii au avut sprijinul liberalilor şi al tuturor celor care au votat anti-Băsescu.

Nici Iliescu nu vrea vot pe echipe

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat, săptămâna trecută, că Congresul din 20 februarie se va face în baza actualului Statut al partidului, care nu prevede votul pe echipe, dorit de Mircea Geoană şi de cei care îl susţin pentru un nou mandat la şefia partidului.
„În Congres nu se poate intra decât cu Statutul existent. Nu avem ce discuta, nu putem intra în Congres decât cu Statutul existent, care stabileşte nişte principii. Noi pe baza acestor principii putem lucra, nu putem veni cu altceva”, a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD susţine însă că este împotriva ideii de vot pe listă sau pe echipe întrucât aceasta ar conduce la scindarea partidului. Totodată, Iliescu s-a declarat şi împotriva alegerii în Congres a vicepreşedinţilor, el optând pentru alegerea acestora de către Consiliul Naţional. Ion Iliescu a arătat că social-democraţii care propun votul pe echipe, cum ar fi Geoană şi susţinătorii acestei idei, nu au prea multă experienţă politică. „Vot pe echipe, dar ce e aia echipă? Noţiunea de echipă, eu am mai explicat … Oamenii nu prea au multă experienţă politică – cei care vin cu asemenea chestiuni. Avem experienţa proprie din FSN, precum şi cea a Partidului Socialist Francez”, a spus preşedintele de onoare al PSD.

Geoană s-a săturat de sabotori

Fiind conştient de existenţa mai multor grupări în PSD, Mircea Geoană susţine ideea ca la congres să se candideze pe echipe. Astfel, el a propus ca vicepreşedinţii să fie aleşi pe lista preşedintelui, ceea ce i-ar mări considerabil puterea. Evident, comanda ar urma să fie exercitată doar de tabăra câştigătoare, iar perdanţii să rămână în opoziţie. În acest sens, Geoană argumentează că s-a săturat să stea la aceeaşi masă cu cei care îi sabotează deciziile şi îl „sapă” pentru a-i lua scaunul.
Preşedintele PSD a declarat că preferă ca Statutul partidului să fie modificat astfel încât Congresul să aleagă o echipă omogenă, desemnând integral Biroul Permanent Naţional (BPN) al formaţiunii. „Preferinţa mea: o echipă omogenă şi un BPN ales integral de către Congres, care să nu depăşească numărul actual de membri, de 30. Această soluţie ar asigura coerenţa echipei, solidaritatea, angajarea răspunderii după ce se consumă un ciclu de alegeri la nivel naţional, în 2012”, a spus Geoană.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.