Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian a decis constituirea, pe lângă Comisia Tehnică Judeţeană, a unui grup tehnic de lucru, decizie care modifică Ordinul nr. 199 din 22 octombrie, anul curent. Realizarea acestui grup are ca scop buna desfăşurare a alegerilor prezidenţiale cât şi a referendumului privind trecerea la un parlament unicameral.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura B-N, noua structură este formată din specialişti IT, persoane din cadrul Instituţiei Prefectului şi Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud, având ca scop buna funcţionare a echipamentelor IT, instalate în cele 62 de secţii de votare speciale. Astfel, pentru monitorizarea secţiilor de votare speciale, pe întreaga durată a procesului electoral, vor fi folosite calculatoarele aparţinând Inspectoratului Şcolar Judeţean care urmează să fie predate primarilor. De asemenea, au fost identificate persoanele care vor asigura operaţiunile de înregistrare şi salvare pe DVD a imaginilor video. Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a achiziţionat şi camerele web pentru cele 62 de secţii de votare speciale. Membrii grupului tehnic de lucru împreună cu specialişti în domeniu se ocupă în prezent de amenajarea şi funcţionarea secţiilor de votare speciale. Totodată, s-a organizat şedinţa de instruire cu personalul tehnic care va asigura operarea pe calculator în cadrul secţiilor de votare speciale.
Iulia STUPINEAN