Majorările salariale obținute de profesori în urma grevei ar putea avea un impact indirect asupra beneficiilor preoților. Conform legii, salariile clericilor sunt calculate pe baza salariilor profesorilor.
Reprezentanții Patriarhiei au transmis că așteaptă un răspuns din partea autorităților competente cu privire la aplicarea creșterii salariale, conform stirileprotv.ro citat de antena3.ro.
Guvernanții anunță că erau conștienți de corelarea salariilor celor două categorii. Conform legii privind personalul clerical, salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și pot ajunge până la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea acestora. Aceste salarii sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice.
Iată câteva exemple de salarii ale preoților în funcție de vechime și studii:
- Preot gradul I cu studii superioare: 3.040 de lei
- Preot debutant cu studii superioare: 2.261 de lei
- Preot debutant cu studii medii: 1.144 de lei
Liderii Bisericii Ortodoxe Române sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică. Salariul Patriarhului BOR este echivalent cu cel al președintelui Camerei Deputaților sau al Senatului, iar arhiepiscopii câștigă salarii asemănătoare cu cele ale unui ministru. Cei care au un rang inferior pot ajunge la salariul unui deputat sau senator care nu ocupă o funcție în Parlament.
Citește și: Alte trei culturi de cannabis descoperite de procurorii DIICOT! Două persoane reținute