Grecia ar putea să naţionalizeze băncile şi să introducă o monedă în paralel cu euro pentru plata obligaţiilor, dacă ţările din zona euro nu renunţă la o parte din cerinţe pentru deblocarea de noi fonduri din împrumutul contractat de la UE, FMI şi BCE, au declarat surse apropiate guvernului elen, citate de The Telegraph, relateazăt  Antena 3.

„Vom închide băncile şi le vom naţionaliza, după care vom elibera hârtii IOU (I owe You, îţi sunt dator), dacă va fi nevoie, şi stim cu toţii ce înseamnă asta. Dar ceea ce nu vom face, va fi să devenim protectoratul UE”, au afirmat sursele menţionate pentru The Telegraph.

Potrivit surselor, guvernul condus de Alexis Tsipras este hotărât să plătească la timp salariile şi pensiile din sectorul public, chiar dacă nu va mai avea bani pentru rambursarea unei datorii de circa 450 milioane de euro scadentă pe 9 aprilie., mai notează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.