Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Leordeni, judeţul Argeş, a fost reţinut, luni seară, după ce şi-a agresat sora mai mică, gravidă în luna a noua, lovind-o în burtă cu o pilă din metal.
Luni, medicii au decis să îi facă femeii operaţie cezariană pentru a o salva.
Poliţiştii au fost sesizaţi, duminică seară, despre faptul că un bărbat în vârstă de 33 de ani din Leordeni şi-a agresat sora însărcinată în luna a noua, aruncând spre aceasta cu o pilă metalică de drujbă, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, potrivit news.ro
În urma anchetei poliţiştii au stabilit că bărbatul locuieşte într-o cameră împreună cu sora sa, diagnosticată cu schizofrenie, şi cu fiul acesteia, în vârstă de doi ani.
Duminică seară, bărbatul a mers acasă după ce a consumat alcool, s-a luat la ceartă cu sora sa şi a aruncat către aceasta cu pila din metal, lovind-o în burtă.
Femeia a fost dusă la spital.
În urma incidentului, poliţiştii au deschis pe numele agresorului un dosar de cercetare pentru violenţă în familie, infracţiune raportată la cea de loviri şi alte violenţe, încadrarea juridică fiind făcută după ce cadrele medicale au constatat că starea femeii agresate nu este gravă.
Ulterior, situaţia s-a agravat, iar femeia a fost supusă unei operaţii de urgenţă pentru scoaterea copilului.
Medicii legişti au stabilit că viaţa femeii a fost pusă în pericol în urma loviturii, astfel încât, în cursul zilei de luni, încadrarea juridică a fost schimbată, bărbatul fiind cercetat pentru violenţă în familie cu raportare la infracţiunea de vătămare corporală.