De mai bine de o săptămână, Grațian Morariu nu mai este comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud. Acesta ocupa funcția de doi ani, în sistem de „interimat”. Se pare că totul ar fi pornit de la amenda pe care instituția a aplicat-o Primăriei Bistrița, după ce municipalitatea s-a apucat să înlocuiască vechea stație de asfalt cu una nouă, fără a mai cere și autorizațiile necesare de la Agenția pentru Protecția Mediului. Culmea, înainte de această mutare, mai marii Agenției pentru Protecția Mediului de la București au venit la Bistrița și au „anulat” practic tot ce a făcut Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu.
Din data de 8 noiembrie, Grațian Morariu nu mai este comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu. Acestuia i-a venit decizia direct de la București, fără drept de apel, mai ales că Morariu era interimar pe această funcție.
Mai mult și planetele par să se fi aliniat și chiar acum expira perioada de 6 luni de delegare, care până acum se tot prelungea. Acesta rămâne în instituție, fiind „retrogradat” la postul de comisar. Se pare că Grațian Morariu nu a primit nicio explicație în acest sens, decizia venind direct de la București.
Locul său a fost ocupat, tot prin numire, de Ioan Borș, și el comisar în cadrul instituției, care a mai condus Garda de Mediu acum un deceniu. Acesta este soțul Alexandrinei Borș, secretarul general al Consiliului Județean.
Delegările pe jumătate de an par să fie metodele preferate de către șefii de la București. Astfel, aceștia pot controla exact ce se întâmplă în teritoriu, își pot pune oamenii acolo fără efort și îi pot schimba la fel de repede, dacă aceștia se dovedesc a fi nedisciplinați.
Pentru funcția de comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu nu s-a organizat concurs pe post, iar delegarea era plătită doar pentru 6 luni, în timp ce următoarele 6 luni nu erau remunerate în plus față de salariul de bază.
Amenda dată Primăriei Bistrița i-ar fi venit de hac lui Morariu
Se pare că lui Morariu i-a venit de hac tocmai faptul că și-a făcut treaba și în urma unei presiuni publice greu de ignorat a fost nevoit să „ardă” Primăria Bistrița cu o amendă consistentă și să oblige instituția să-și demonteze stația de asfalt proaspăt instalată.
De la ce a pornit totul? După cum dezvăluia Gazeta de Bistrița în vara acestui an, Agenția pentru Protecția Mediului a refuzat emiterea acordului de mediu pentru noua stație de asfalt a Primăriei Bistrița, care venea să o înlocuiască pe cea veche.
Agenția pentru Protecția Mediului a decis să respingă autorizațiile cerute de Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, după ce instituția s-a apucat de treabă fără să întrebe pe nimeni. În momentul controlului instituției, lucrările erau finalizate în jur de 75%.
Motivele care au stat la baza respingerii proiectului sunt: proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor poriecte publice și private asupra mediului, fiind încadrat în Anexa 2 – proiecte de dezvoltare a unităților/zonelor industriale; demararea lucrărilor de investiții înainte ca APM să își dea acordul.
„Pentru proiectele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta lege, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu poate fi inițiată și efectuată după ce lucrările de investiții au fost demarate sau proiectele au fost realizate”, se mai arată în decizia de respingere publicată de APM BN.
Cum APM BN și Garda de Mediu merg mână în mână, ultima fiind instituție de control și sancțiuni, imediat după, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu a venit cu amenda: 50.000 de lei. Mai mult, comisarii de mediu au cerut Primăriei Bistrița să desființeze construcția și să aducă terenul la starea inițială.
„La data controlului, pe amplasament se găsește o stație nouă de mixturi asfaltice, care s-a instalat în cursul anului 2022, potrivit procesului verbal de recepție a punerii în funcțiune, încheiat între Direcția Servicii Publice Bistrița, în calitate de achizitor și furnizor. Nu se desfășura activitate de producere a mixturilor asfaltice pe amplasament. În urma solicitării acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud cu privire la instalarea unei noi stații de mixturi asfaltice, aceasta a emis Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu nr. 299/14.06.2022 deoarece proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, iar la data verificării amplasamentului lucrările de investiții ar fi fost demarate”, preciza Garda de Mediu, într-o informare de presă.
Șefii APM de la București au trecut peste capul lui Grațian
Primarul Ioan Turc preciza într-o ședință de Consiliu Local că cineva din instituția pe care o conduce a greșit și că va plăti:
„În legătură cu stația pentru producerea mixturilor asfaltice, săptămâna viitoare voi comunica un punct de vedere ferm legat de problema pe care o avem din punct de vedere al Agenției de Mediu. (…) Vom rezolva problema într-un mod sau altul. Sunt mai multe scenarii de lucru. Cineva a greșit, este limpede acest lucru. Categoric, cine a greșit va trebui nu doar să dea explicații, ci va suporta și sancțiuni, care pot fi disciplinare, pecuniare, dar deocamdată dați-mi voie să nu spun mai multe lucruri”.
Ce a făcut edilul? I-a chemat pe vicepreședintele Agenției pentru Protecția Mediului, Adrian Haralambrie Bidu la Bistrița pentru a „rezolva” problema. Mai exact pentru a trece peste capul lui Grațian și a ierta municipalitatea de partea a doua a „pedepsei”: dezinstalarea stației de asfalt și aducerea terenului la starea inițială.
„În urma discuțiilor, s-a convenit ca primăria să finalizeze demersurile începute, iar APM Bistrița-Năsăud să revizuiască autorizația de funcționare aflată încă în termen”, preciza primarul Ioan Turc.
Exprimarea edilului este un pic cam vagă, însă, într-o emisiune la o televiziune locală, șeful APM, Sever Roman a explicat un pic mai bine situația, susținând că practic s-a găsit o portiță legislativă, care prevede o aprobare de „dezvoltare a proiectului”, care implică mai mulți pași însă municipalitatea scapă de demolarea construcției. Pentru asta, Primăria Bistrița are nevoie de o autorizație de construire, pe care o emite tot instituția, prin Serviciul Urbanism. Autorizația „în termen” la care se referă primarul Ioan Turc e practic autorizația obținută și prelungită de APM pentru vechea stație de asfalt
Sever Roman a mai făcut cunoscute niște detalii cel puțin interesante: întrucât stația de asfalt se află aproape de case de locuit, în această chestiune ar trebui să își dea cu părerea și să vină cu recomandări inclusiv Direcția de Sănătate Publică.
„În acest caz e implicată și Direcția de Sănătate Publică, pentru că ei trebuie să emită un aviz de specialitate și să realizeze anumite studii și să le impună anumite condiții de funcționare: o perdea vegetală, o perdea umectată care să rețină praful sau mirosul. Sunt mai multe condiții pe care le poate impune DSP”, a mai spus Sever Roman.
Poi asa patzesti cand il fu** pe uncesi-to si uiti ca el este frate cu tata-to … !