După ce, anul trecut, s-a reuşit ZERO absorbţie fonduri europene pe exerciţiul bugetar 2014-2020, Ministerul Transporturilor trebuie să urgenteze procedurile pentru a consuma banii europeni alocaţi construcţiei infrastructurii rutiere şi feroviare. Confom datelor furnizate de oficialii Ministerului Transporturilor, valoarea proiectelor fazate pe toate modurile de transport în exerciţiul financiar 2014-2020 este de 2,86 miliarde euro.
Cele mai multe proiecte fazate sunt implementate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv 1,567 miliarde euro, bani ce ar fi trebuit cheltuiţi din exerciţiul bugetar 2007-2013. Pentru modernizarea căii ferate, proiectele fazate se ridică la 676,06 milioane euro, iar lucrările de construcţie a magistralelor de metrou Eroilor-Drumul Taberei şi Gara de Nord – Străuleşti au pierdut 614,6 milioane euro din exerciţiul bugetar european 2007-2013. În domeniul aerian, proiecte fazate au o valoare de numai 6,84 milioane euro.
Proiecte de peste 4,4 miliarde euro în 2017
„În anul 2017 se estimează o valoare a absorbţiei de 5,4 miliarde lei. Precizăm că valoarea solicitată de beneficiar în cererile de rambursare/plată va fi afectată de aplicarea procentelor de reduceri/corecţii financiare la nivelul proiectelor”, a spus Maria Magdalena Grigore secretarului de stat în Ministerul Transporturilor , la evenimentul Capital „Transporturi şi Infrastructură 2017“.
Oficialii Ministerului Transporturilor ne-au precizat că valoarea proiectele noi ce vor fi incluse în exerciţiul 2014-2020 şi vor fi lansate în 2017 este de 4,4 miliarde euro inclusiv TVA. „În anul 2017 se estimează o valoare a absorbţiei de 1,04 miliarde lei pentru proiectele noi, conform estimării transmise de beneficiari. Precizăm faptul că suma ce va fi solicitată de beneficiar în cererile de rambursare/plată poate fi afectată de aplicarea procentelor de reduceri financiare pentru achiziţii publice”, potrivit oficialului MT.
Lucrări începute încă din 2011-2012, nefinalizate în 2017
Întârzierile lucrărilor de construcţie a autostrăzilor şi modernizarea căii ferate, cauzate de pretenţiile firmelor de construcţii sau lipsa autorizaţiilor şi avizelor de mediu au dus la implementarea proiectelor fazate. Cele mai mari întârzieri sunt înregistrate de constructorii autostrăzii Lugoj-Deva, loturile 2,3 şi 4. De asemenea, autostrada Sebeş – Turda (loturile 1, 2, 3, 4), proiecte finanţate din exerciţiul financiar 2007-2013 sunt încadrate în POS-T 2014-2020. Și modernizarea/reabilitarea drumurilor naţionale, DN 76 – Deva – Oradea, DN 66 – Rovinari – Petroşani, DN 56 – Craiova – Calafat, DN 6 – Alexandria – Craiova, DN 73 – Piteşti – Braşov şi lărgirea la patru benzi Centura Bucureşti Sud sunt proiecte fazate în vederea finanţării în perioada 2014-2020.
În privinţa căii ferate, proiectele fazate se ridică la 676,06 milioane euro, cea mai întârziată lucrare fiind cea de modernizare a circa 34 km de cale ferată între Vinţu de Jos şi Coşlariu. Cei mai mulţi bani pentru calea ferată din calendarul financiar 2007-2013 s-au pierdut în cazul lucrărilor de modenizare a tronsonului de cale ferată Simeria-Vinţu de Jos. Și pentru loturile Coşlariu – Micăsasa, Micăsasa-Aţel şi Aţel-Sighişoara, lucrări finanţate din exerciţiul financiar 2007-2013, Ministerul Transporturilor este nevoit să termine proiectele din alocările POS-T 2004-2020.
Ministerul Dezvoltării estimează un grad de absorbţie de circa 8%
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) previzionează că în acest an va transmite Comisiei Europene aplicaţii de plată în valoare de peste 1,9 mld. euro, pentru programele la care îndeplineşte funcţiile de autoritate de management. Suma reprezintă 8,3% din banii alocaţi de Uniunea Europeană acestor programe.
O parte din proiectele care nu au fost finalizate din banii aferenţi exerciţiului financiar 2007-2013 au fost trecute pe noul exerciţiu financiar 2014-2020. Valoarea proiectelor fazate este de circa 3,95 mld. euro, contribuţie UE. Cea mai mare parte a banilor vin pe filiera Programului Operaţional Infrastructură Mare, unde sunt alocaţi 2,45 mld. euro pentru proiectele de transport şi 1,29 mld. euro pentru cele de mediu. În această categorie intră şi proiectele derulate prin Programul Operaţional Competitivitate, unde sunt alocate circa 196 mil. euro.
Valoarea proiectelor noi, finanţate din fondurile exerciţiului financiar 2014-2020 şi gestionate în acest an de Ministerul Dezvoltării, este de 137,81 mil. euro, sumă care include şi proiectele multianuale aflate în curs. În cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică, până la sfârşitul anului trecut au fost depuse 21 de proiecte, în valoare eligibilă de 73,32 mil. euro, iar pentru anul acesta se estimează că se vor primi alte cinci proiecte, în valoare de 14,32 mil. euro. Ministerul estimează că valoarea cererilor de rambursare ce urmează a se plăti în 2017 este de circa 23 mil. euro.
Prin Programul Operaţional Regional, ministerul a contractat un proiect de circa 33,62 milioane de euro, din care se vor absorbi în acest an abia 3,69 milioane de euro.
Un alt proiect iniţiat de minister prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă are o valoare de 8,16 mil. euro. Scopul proiectului este acela de a dezvolta un set unitar de instrumente pentru consolidarea capacităţii administraţiei publice de a presta/furniza în mod eficient servicii publice de calitate. Din suma alocată se va consuma în acest an 2,64 mil. euro.
De asemenea, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, ministerul condus de Sevil Shhaideh estimează că va contracta în 2017 circa zece proiecte cu o valoare de 8,39 mil. euro, din care va absorbi circa 420.000 euro până la finalul anului potrivit Capital.