O gospodărie din localitatea Rebra a fost afectată marți dimineața de un incendiu, care a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.
În aceasta dimineață, în jurul orei 05.00, Secția de Pompieri Năsăud a fost direcționată de urgență să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe raza localității Rebra.
Au fost alocate patru echipaje de pompieri militari cu o autospeciala de interventie la înălțime, doua autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Incendiul care se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață totală desfășurată de aproximativ 200 mp – anexa construita din lemn, parțial acoperișul casei, precum și în interiorul a trei încăperi (două de la etaj, respectiv una de la parter).
După lichidarea incendiului în limitele găsite și îndepărtarea efectelor negative (elemente de construcție care prezentau riscul prăbușirii) s-a stabilit faptul ca incendiului a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric (cablu de alimentare cu energie electrică a anexei)”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.