Campionatul de fotbal 2008-2009 a fost unul dintre cele mai disputate din întreaga istorie a fotbalului românesc. Răsturnări incredibile de situaţii, depunctări, DNA, corupţie şi arestări în lanţ. În final s-a demonstrat că celebra zicală populară, „nu este pentru cine se stabileşte, ci pentru cine se nimereşte”, este mai valabilă decât oricând.

O echipă de provincie, Unirea Urziceni, condusă de un "lup" tânăr, Dan Petrescu, a reuşit să "fure" titlul de campioană şi participarea directă în Liga Campionilor, marilor echipe din Bucureşti, dar în special lui Dinamo.
Gloria Bistriţa a avut unul din cele mai agitate şi tumultuoase sezoane, iar la un moment dat era singură împotriva tuturor şi condamnată la retrogradare, dar a reuşit să se salveze şi să rămână în Liga I.
Deşi la un moment dat părea terminată, mâncată din interior de un cancer, care în final a fost extirpat, Gloria Bistriţa, a reuşit să rămână pe prima scenă a fotbalului românesc. Nu a fost atins obiectivul propus la începerea campionatului, clasarea pe locurile 7-8, locul 13, pe care mai mult ca sigur îl va ocupa în final, este un loc onorabil, pe măsura eforturilor făcute, de întreaga comunitate locală şi de conducătorii clubului.

Campionatul, un adevărat coşmar

Poate în acest moment, mai mult nu s-a putut, având în vedere lotul de jucători şi resursa financiară avută la dispoziţie. Acesta este locul pe care îl merităm, acum. Sezonul 2008-2009 a fost unul deosebit de greu pentru Gloria, iar principalul inamic al acesteia au fost, indiscutabil, arbitrii. Cu riscul de a fi puţin subiectiv, au fost mai multe meciuri importante, cel cu Timişoara, cu Rapidul, cu Steaua, când în mod premeditat "fluieraşii" au condus meciurile respective vădit împotriva Gloriei. Multă lume iubitoare a Gloriei Bistriţa se întreabă, şi pe bună dreptate, ce i-a lipsit echipei de a mers atât de prost în acest campionat. Lotul avut la dispoziţie de Sabău a fost mai valoros decât bugetul avut la dispoziţie. Multe echipe din prima divizie ar fi dorit să aibă în rândurile lor, un Tătăruşan, un Coroian, un Negrean, Sânmărtean, Zaharia sau Nalaţi. Ceva nu a mers, nu s-a legat, echipa nu a avut evoluţiile din anii anteriori.

Acest sfârşit de campionat pentru mulţi suporteri ai Gloriei, antrenori şi conducători, a fost un adevărat coşmar. La un moment dat s-a jucat pe muchie de cuţit, a fi sau a nu fi. Mai mult, echipa a avut la cârmă pe unul dintre cei mai valoroşi antrenori al noului val, Ioan Ovidiu Sabău, un om cerebral şi serios. Desigur, aşa cum se obişnuieşte la finele unei asemenea întreceri sportive, cu atâta încărcătură emoţională, dar nu numai, se va trage linie şi se va judeca cu dreaptă măsură. Este necesară o asemenea analiză şi judecată, deoarece Gloria a avut probleme serioase, care puteau compromite existenţa echipei în Liga I. Identificarea acestora, analiza lor şi luarea măsurilor care se impun vor feri Gloria pe viitor de finaluri de campionat atât de dramatice. Indiscutabil problema numărul 1 a Gloriei Bistriţa, este aceea a banilor. Este bine de ştiut că Gloria, Jean Pădureanu nu sunt o fabrică de bani, nimeni nu este vrăjitor acolo.

Gloria este a bistriţenilor

Pentru ca echipa să reziste pe prima scenă a fotbalului românesc este nevoie de bani. Şi nu puţini. Dacă dorim să avem echipă în prima divizie şi în anii care vin, este necesar să se strângă rândurile. Gloria nu are în spate un mare magnat, un om de afaceri potent care să investească în echipă. Gloria nu este a lui Pădureanu, ea este a bistriţenilor, a comunităţii locale. Ca să reziste, trebuie strânse rândurile şi depuse eforturi din partea autorităţilor locale, a comunităţii oamenilor de afaceri şi nu în ultimul rând din partea tuturor celor care iubesc şi ţin la Gloria Bistriţa.

Otopeniul a fost salvarea

Penultimul meci al Gloriei, cel cu Otopeniul, fără doar şi poate, a fost unul din meciurile cele mai grele şi importante ale campionatului. A fost un meci la limită. Gloria a avut o singură variantă – victoria. Un egal sau o înfrângere, echivala aproape cu retrogradarea. Victoria în faţa celor de la Otopeni a fost pasul decisiv pentru a scăpa de coşmar. A fost un meci cu o mare încărcătură emoţională, în special pentru jucătorii bistriţeni. Cei de la Otopeni nu au avut practic nici o emoţie, pentru ei nu a mai contat rezultatul. Exista riscul ca, scăpaţi de orice inhibiţii şi de orice presiune a rezultatului, aceştia să pună probleme. Dar nu a fost aşa. Gloria, ştiind că are numai o singură variantă, a jucat la victorie. Şi a obţinut-o, deoarece aceasta era necesară ca şi aerul.

Mulţi iubitori ai fotbalului local au sperat ca emoţiile să dispară în meciul cu Gazul Metan Mediaş. A fost lupta dintre maestru – Jean Pădureanu – şi fostul ucenic – Ioan Horoba. Dar nu a fost să fie. Rămânerea în prima Ligă a fost tranşată la Bistriţa, în meciul cu Otopeniul. A fost o primă repriză în care Gloria a jucat fotbal, decisă să încheie conturile cu adversarii lor şi să pună capăt incertitudinii. Deşi a început prudent, cu un vârf împins în spatele unei linii de cinci mijlocaşi, Sabău şi-a împins elevii spre poarta adversă. Nalaţi şi Băjenaru au hărţuit permanent apărarea Otopeniului. Iar rezultatul s-a văzut, au fost trei mari ratări, prin aceiaşi Nalaţi, Băjenaru, dar şi Zaharia. Şi după cum era normal, golul nu a întârziat să vină, precedat de o gafă monumentală a lui Bobariu, care a scăpat mingea şutată puternic de Nalaţi şi reluată de Mureşan în gol. Gloria era dezlănţuită. Peste numai 4 minute, Frăsinescu înscrie printr-o lovitură extrem de inteligentă cu capul. Avântul Gloriei a fost temperat de un gol înscris de adversarii lor, dintr-o lovitură cu capul de către fosta vedetă a Stelei, Victoraş Iacob.
Repriza a doua a fost un pic diferită. Având avantajul scorului – 2-1 – Gloria a redus motoarele, nu înainte ca Zaharia să pecetluiască scorul final şi soarta partidei – 3-1. O victorie foarte mare, care practic a pus capăt emoţiilor suporterilor, jucătorilor şi conducătorilor clubului, indiferent de ce avea să se întâmple până la sfârşitul campionatului.

Gloria Buzău – ultima partidă

Pentru o mică perioadă de timp, campionatul a fost întrerupt din cauza meciului naţionalei României cu Lituania, meci în care îşi face debutul ca antrenor de echipă naţională, Răzvan Lucescu.
Ultimul meci, meciul cu cealaltă Glorie, cea din Buzău, nu mai are nici o importanţă, nici pentru una din echipe, doar poate pentru palmares. Gloria Bistriţa rămâne în prima Ligă, iar Gloria Buzău se duce acolo de unde a venit cu un sezon înainte, în Liga secundă. Va fi mai mult un meci de palmares, pentru ambele echipe.
Înaintea ultimei etape, cea din 10 iunie, Gloria, cu 38 de puncte, ocupă locul al 13-lea. Loc cu ghinion, vor spune pesimiştii. Este puţin probabil că Gloria va întrece în clasament pe cei de la Pandurii şi de la Oţelul. Aceasta numai în situaţia în care va învinge în ultimul joc al campionatului pe Gloria Buzău, iar Pandurii să piardă pe teren propriu cu cei de la Oţelul Galaţi.

Politehnica Iaşi nu are un meci uşor, întâlnind Rapidul în deplasare, care sunt destul de şifonaţi din ultimele meciuri şi cărora, probabil, nu le este indiferent cum vor termina ultimul meci al sezonului.
Gazul lui Horoba, practic şi matematic, sunt în Liga a II-a şi numai o minune îi mai poate scăpa – o victorie cu CFR Cluj, care ar aduce un egal la puncte cu cei de la Iaşi, iar aceştia să fie sancţionaţi în povestea cu nocturna.
Oricum, una peste alta, cu bune şi mai puţin bune, cu serioase probleme financiare, Gloria Bistriţa merge mai departe.

ZAHARIA COTOC

2 COMENTARII

  1. B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.