Retrogradarea de culise a Gloriei pune pe jar consilierii locali, care se văd nevoiţi să facă faţă unei situaţii fără precedent: finanţarea Gloriei în sezonul viitor, chiar dacă va evolua în divizia inferioară.
Liberalii ameninţă că rup alianţa cu PSD dacă dau bani Gloriei, având în vedere că echipa a retrogradat. Creţu nu-i curios şi vrea să dea bani pentru susţinerea financiară a echipei, indiferent de liga în care evoluează.

Primăria Bistriţa mai trebuie să onoreze o datorie de un milion de lei, prin HCL nr. 25/2011. Chiar dacă Gloria Bistriţa a ratat obiectivele fixate, clubul va încasa până la urmă banii municipalităţii, prin modificarea Hotărârii de Consiliu Local.

Bani de la municipalitate, doar dacă Gloria nu pică

Clasarea primei echipe de seniori pe locurile 8-10 în prima ligă de fotbal a FRF/LPF; clasarea echipei a II-a pe unul din locurile 1-6 în competiţia în care participă; clasarea echipelor de copii şi juniori pe locurile 1-6 în competiţiile în care participă şi clasificarea cel puţin unei echipe de la nivelul juniorilor într-o finală la nivel naţional, sunt câteva din condiţiile impuse de legislativul local pentru ca Gloria să poată primi banii.
Clubul bistriţean nu a respectat condiţiile impuse de contract, iar o parte din obiective au fost ratate, Gloria clasându-se pe locul 14 la finalul campionatului. În şedinţa de Consiliu Local, consilierii au acceptat doleanţele clubului şi vor acorda banii, indiferent de poziţia în clasament. Creţu a promis că un milion de lei vor intra în conturile grupării din Parcul municipal, imediat ce modificările contractuale vor intra în vigoare. Retrogradarea complică situaţia, contractul de finanţare fiind exclusiv pentru o evoluţie în prima ligă.  

Datoriile ce pot pune capăt Gloriei

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud a scos la vânzare peluza Gloriei Bistriţa, pentru datoriile acumulate către bugetul de stat. Pentru recuperarea datoriilor, Finanţele au organizat mai multe licitaţii cu strigare, dar nimeni nu s-a arătat interesat de construcţia din incinta stadionului echipei bistriţene. Preţul de pornire a fost de aproximativ un milion de lei. (peluza plus pasarela de acces la peluză).
Capacitatea peluzei este de 2.151 scaune, iar dedesubt se afla o sală de mese şi bucătăria clubului. Preţul de pornire a licitaţiei a fost 882.225 lei. În plus, Finanţele au scos la vânzare şi pasarela de acces la peluza, la preţul de 24.900 lei. Preţ final, peluza plus pasarelă de acces: aproximativ un milion de lei. Dacă clubul Gloria nu achită datoriile acumulate, peluza clubului va fi din nou scoasă la licitaţie. În total, datoriile către bugetul de stat se ridică la aproximativ 100.000 de euro.
Nocturna Gloriei pune mari probleme financiare clubului bistriţean. Investiţia a costat aproximativ trei milioane de lei şi de mai bine de trei ani, Elba Timişoara încearcă să recupereze banii restanţi, aproximativ două milioane de lei. Juriştii firmei au venit la Bistriţa special pentru o licitaţie cu strigare, prin care să-şi recupereze urgent investiţia. Nimeni nu s-a arătat interesat de nocturnă şi autocare, în consecinţă Pădureanu a fost nevoit să promită marea cu sarea.
Situaţia financiară a echipei bistriţene se complică, milionul promis de primarul Creţu fiind condiţionat de evoluţia în prima ligă.
Pesedist cu acte-n regulă, Jean Pădureanu face lobby şi vrea finanţarea Gloriei chiar dacă retrogradează. Consilierii locali liberali, care fac alianţă cu social-democraţii se jură că nu votează o nouă modificare de regulament pentru finanţarea Gloriei în Divizia B.

Liberalii au turbat şi rup alianţa cu PSD, dacă Gloria ia bani

Viceprimarul liberal Andrei Rusu s-a consultat cu colegii de partid din consiliul local şi susţine că nu vor fi de acord cu finanţarea echipei retrogradate. Liberalii ameninţă că rup alianţa cu PSD dacă Gloria ia bani de la bugetul local.  
„Deja am vorbit cu colegii mei şi ne opunem finanţării solicitate de Gloria. Ei au vrut prima tranşă de bani, dar imediat a apărut scandalul cu retrogradarea şi contractul nu a mai fost semnat. Nu este legal să ia banii dacă retrogradează, iar noi nu suntem de acord cu modificarea contractului de finanţare. Să-şi tragă la răspundere oamenii din management, treaba lor! Noi nu vrem să modificăm contractul şi să finanţăm o echipă retrogradată. Spun asta în calitate de viceprimar şi lider al grupului de consilieri liberali”, susţine Andrei Rusu.  

Creţu merge blat şi vrea musai să dea bani Gloriei

După o primă modificare a Hotărârii de Consiliu Local care a avantajat echipa, Ovidiu Creţu vrea să dirijeze bani către Gloria, indiferent de evoluţia echipei în sezonul viitor.
„Vom organiza o şedinţă extraordinară să găsim soluţii financiare pentru susţinerea financiară a echipei, indiferent de liga în care evoluează. Deocamdată suntem în aşteptare şi vrem să vedem decizia finală în privinţa Gloriei. Oricum, eu sunt pentru finanţarea echipei care a adus prestigiu Bistriţei”, susţine Ovidiu Creţu.

Cu bagajele pregătite, Pădureanu aşteaptă  decizia TAS

Decizia Comisiei de Apel a sistemului naţional de licenţiere a cluburilor din cadrul FRF a fost contestată de Jean Pădureanu. Preşedintele ACF Gloria s-adresat TAS-ului şi speră să renască din propria-i cenuşă şi să se salveze de la retrogradare.
„Prima instanţă, Comisia de licenţiere a FRF, a acordat clubului nostru licenţă pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, dar Comisia de Apel a Administraţiei Naţionale de Licenţiere, urmare a sesizării directorului de licenţiere, a decis în mod abuziv retragerea licenţei, făra a lua în considerare litigiul dintre ACF Gloria 1922 Bistriţa şi Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa-Năsăud.
Dezaprobăm incoerenţa deciziilor instanţelor FRF: prima instanţă a acordat licenţa, cealaltă ne-a refuzat-o (decizie finala şi inatacabilă, după cum s-a transmis), făcând publica decizia într-o conferinţă de presa, înainte de a fi comunicată către club. Ulterior, în şedinţa Comitetului Executiv al FRF, o hotărâre de menţinere Liga I, decisă prin vot, a fost anulată samavolnic, iar clubului ACF Gloria 1922 Bistriţa „i s-a oferit libertatea” de a o ataca la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne. (…) În consecinţă, ACF Gloria 1922 Bistriţa s-a adresat Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne, de la care aşteptăm un răspuns, iar stafful tehnic şi echipa reprezentativă se pregătesc pentru ambele variante (Liga I şi Liga a II-a), se precizează într-un comunicat de pe site-ul clubului bistriţean.
Cluburile Gloria Bistriţa şi FC Timişoara au fost retrogradate în urma nelicenţierii datorată sumelor mari de bani neplătite statului.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.