Un proiect de lege semnat de 26 de parlamentari de la PNL, UDMR și PSD, care modifică legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, introduce cote zilnice pentru păsările care pot fi împușcate de vânători. Activiștii de mediu atrag atenția că în forma actuală a legii unele specii de păsări, precum ciocârlia de câmp și gâsca de vară, ar putea fi exterminate.
Inițiatorul proiectului de lege este deputatul minorității bulgare, Gheorghe Nacov, care este și vânător. Acesta scrie, într-un mesaj pe Facebook, că proiectul legislativ „va alinia România cu celelalte țări ale UE în domeniul vânării păsărilor migratoare prin stabilirea unor cote zilnice”. Legea a fost pregătită, spune deputatul, cu sprijinul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.
„Eu încerc să îmi fac treaba și ca parlamentar și ca vânător și voi face acest lucru în continuare. Dacă ong-urile “verzi” ar face același lucru, păsările ar fi atât de multe încât am sta tot timpul “la umbră”, ca să citez spartanii”, scrie deputatul.
Într-un alt mesaj pe Facebook, Nacov scrie că „fauna ar prefera sa fie manageriată de vânători și nu de vreun ONG”. Acesta mai scrie că ciocârlia a fost transformată în ursul Arthur și că România este singura țară europeană în care păsările migratoare nu s-au vânat în ultimul sezon.
„Vine gripa aviară, iar noi nu vânăm păsări… Nu se înțelege ce se întâmplă sau se dorește și lichidarea păsărilor din cotețe și ferme, pe modelul Pestei Porcine Africane?”, scrie deputatul minorităților. Acesta face și un apel la ministrul mediului: „Domnule Ministru, faceți-vă treaba. Vânătorii vă susținem, ca adevărați iubitori ai faunei sălbatice ce suntem. Ajutați-ne să ne facem și noi treaba, așa cum ne-au învățat străbunii.”
Printre inițiatorii proiectului de lege mai sunt și alți parlamentari vânători. Senatorul PNL Chirteș Ioan este membru al Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Valea Gurghiului, iar senatorul PNL Iordache Ion este președinte al Asociației de Vânătoare Apollo.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut săptămâna viitoare, la Senat, într-o ședință a comisiilor reunite pentru mediu și pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic. Senatul este prima cameră sesizată.