Gheorghe Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (DSVSA BN), arestat preventiv săptămâna trecută după ce a fost acuzat de procurorii bistriţeni de săvârşirea unor fapte de corupţie, a fost pus în libertate.
Curtea de Apel Cluj a decis, luni, ca Gheorghe Dinică să fie pus sub control judiciar în următoarele 60 de zile. Prin decizia pronunţată luni de instanţa clujeană, sentinţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud prin care a fost admisă propunerea procurorilor bistriţeni privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Dinică, a fost desfiinţată în totalitate.
„În conformitate cu prevederile art. 4251 alin. 7 pct.2 lit.a Cpp admite contestaţia formulată de către inculpatul D. G. împotriva încheierii penale nr.50/CC/20 iunie 2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud pe care o desfiinţează în totalitate şi pronunţând o nouă hotărâre:
Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului D. G. În baza art. 227 alin. (2) rap. la art. 211, art. 215 C.p.p., ia faţă de inculpatul D. G. măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”, este decizia Curţii de Apel Cluj.
Astfel, în următoarele 60 de zile, Gheorghe Dinică va trebui să se prezinte la poliţie, parchet sau la instanţă ori de câte ori este chemat, nu are voie să părăsească raza judeţului Bistriţa-Năsăud şi îi este interzis să intre în contact cu martorii din dosar.
„Încredinţează supravegherea inculpatului IPJ Bistriţa Năsăud – Biroul de Supraveghere Judiciară. În baza art. 215 alin. (1) C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b.. să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;
c. să se prezinte la organul de Poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
a. să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bistriţa Năsăud;
b. să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu martorii din prezentul dosar.;
c. să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv consilier superior la DSVSA Bistriţa Năsăud.
În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 8/20.06.2015 emis de Tribunalul Bistriţa Năsăud , dacă nu este arestat în altă cauză”, mai precizează Curtea de Apel Cluj.
Decizia instanţei clujene este definitivă.