O femeie din comuna Leșu decis să-și încheie socotelile cu viața, căreia i-a pus capăt. Aceasta a fost găsită spânzurată pe un teren din apropierea locuinței. Se pare că femeia ar fi recurs la gestul extrem încă de ieri noapte.
La locul incidentului s-a prezentat un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, care nu a mai putut face altceva decât să constate decesul femei.
Polițiștii au demarat cercetările.
„În această dimineață, polițiștii din Sângeorz-Băi au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
O femeie de 48 de ani din Leșu a fost găsită decedată de către soțul ei, pe un teren din apropierea locuinței. Conform primelor verificări, se pare că femeia s-ar fi spânzurat”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Crina Sîrb – purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză urmează a fi efectuată necropsia cadavrului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7.