Miercuri, 25 iunie la Praga Generali PPF Holding a semnat acordul de preluare a doua dintre companiile de asigurari patronate de catre PPF Investments, ARDAF si RAI. Mai exact, a achizitionat 72,7% din pachetul de actiuni al ARDAF si 99,9% din cel al RAI.
Presedintele grupului Generali, Sergio Balbinot a precizat în comunicatul oficial de presa ca „România este o piata strategica pentru noi, iar în ultimii ani a înregistrat una dintre cele mai spectaculoase cresteri din sarile Europei. Aceasta tranzactie va dubla rata noastra de participare din România, aceasta ajungând la 11,7%”. S.C. Ardaf a înregistrat în 2007 un volum al tranzactiilor de cca 48,4 milioane de euro si este reprezentantiva pentru piata din România, considerata a doua ca marime în estul Europei.
Dupa o perioada mai grea, Ardaf a înregistrat o crestere spectaculoasa ajungând dupa primul trimestru al anului 2008 sa ocupe locul al cincilea în topul asiguratorilor din România realizat de revista Insurance Profile, situându-se în urma celor de la Allianz, Omniasig, Asirom si Unita si devansând alte nume cunoscute precum ING, BCR sau, chiar, Generali.
Ardaf a revenit în primul esalon, direct pe locul cinci dupa o perioada neagra încheiata anul trecut. Fata de primul trimestru din 2007, compania a crescut cu peste 150%.
La sfârsitul anului trecut, portofoliul Ardaf era dominat de asigurari RCA (47%) si auto Casco (31%). Asigurarile de incendiu si bunuri reprezentau 10% din vânzarile totale ale companiei, cele de transport naval – 7%, iar politele de raspundere civila generala – 2%. Ardaf are un capital social de circa 52 de milioane de euro, dupa ce acesta a fost majorat recent cu 10 milioane de euro. Fostul actionar majoritar, fondul ceh de investitii PPF Investments a realizat majorari totale de capital de 40 de milioane de euro, de la începutul anului 2007, când a preluat 56% din actiuni de la omul de afaceri Ovidiu Tender cu 35 milioane de euro. Ulterior, PPF Investments a mai achizitionat de pe piata înca 15% dintre acsiunile Ardaf. Compania are, potrivit datelor oficiale, 1.300 de angajati si o retea de 200 de unitati teritoriale. Directorul Generali, Tudor Moldovan a anuntat acum doua saptamâni la Cluj, ca intentioneaza sa îsi extinda afacerile dar nu a facut precizari în legatura cu deja anuntata preluare a pachetului Ardaf-RAI.
Ligia Popa