Gazeta de Bistrița a împlinit 20 de ani și a tipărit o mie de ediții. De asemenea, în tot acest răstimp, zeci de mii de știri on-line au fost publicate pe site-ul gazetadebistrita.ro, știri care au ajuns la voi, dragi cititori. Vă mulțumim că ne citiți!
Liviu Man, director general Gazeta de Bistrița: 20 de ani de Gazeta de Bistrița, 1000 de numere tipărite sunt cifre rotunde care mă fac să fiu foarte mândru de această realizare. Dar nimic nu s-ar fi întâmplat dacă n-ați fi existat voi, cititorii fideli ai Gazetei care cumpără în fiecare săptămână ziarul, contrazicându-i pe cei care au decretat deja moartea presei tipărite, și sutele de mii de cititori de pe internet, din care aproape un sfert sunt bistrițeni care nu mai locuiesc în țară și care accesează non-stop site-ul gazetadebistrita.ro.
Am avut mari realizări, am avut și mari probleme când, în 2006, la ordinul unor procurori scelerați, am fost arestați eu și directorul Gazetei de Bistrița de atunci, Dorel Vidican, și aruncați în închisoare. De ce? Pentru că ne-am făcut onest și profesionist meseria de jurnalist.
11 ani mai târziu, atât eu, cât și Dorel Vidican am fost achitați, pentru că faptele de care am fost acuzați nu existau sau nu erau prevăzute de legea penală.
În schimb, noi, în liniște și cu profesionalism, ne-am făcut și ne facem datoria în continuare informând bistrițenii și deja făcând parte din istoria acestui oraș.
Aș vrea să îi mulțumesc Lianei Mureșan care este sufletul Gazetei de Bistrița de aproape 20 de ani, și în primul rând să îi fiu recunoscător asociatului și prietenului meu Tudor Borșe, fără de care după momentul arestării noastre Gazeta de Bistrița ar fi sucombat.
La mulți ani, Gazeta de Bistrița!
Liana Mureșan, redactor șef Gazeta de Bistrița: Gazeta de Bistrița a împlinit 20 de ani și a tipărit o mie de ediții… Nu mai vorbesc de zecile de mii de știri on-line publicate pe site-ul nostru… O fi mult, o fi puțin…? Nu știu…
Eu i-am călcat pragul, pe când avea doar 4 anișori de „viață” (tot atâția câți aveam eu experiență în presă, deci pot spune că ne-am “născut” odată) și abia ajunsese la 200 de ediții tipărite. Era încă suferindă după 2 ani de încercări cumplite pentru conducerea de la Cluj…, încercări care aveau să ia sfârșit abia în 2017.
În acel an de grație 2008, l-am cunoscut pe Riki Cotoc, cel care a ținut stindardul sus aici la Bistrița în anii de restriște pentru trustul Gazeta, și care a rămas în echipă multă vreme, și pe Tudor Borșe, cel care coordona activitatea de la Bistrița – și o face și acum -, deveniți între timp frații mei întru toate clipele grele, dar și de bucurie de care am avut parte în ultimii 16 ani.
De atunci încoace, mulți au venit, mulți au plecat… colegi dragi, jurnaliști adevărați, cu peniță ascuțită cum se spune, cărora nu le-a fost teamă să scoată adevărul la lumină, pe care îi iubesc și îi respect, indiferent de căile pe care au ales să pășească ulterior: Iulia Balazs, Elisabeta Ciuta, Dana Pop, Iulia Stupinean, Rian Farcașiu, Raimond Petruț, Cosmin Botezat, Alin Cordoș.
Eu am ales să rămân pe baricade la Gazeta, și timp de 16 ani, sub aripa lui Liviu Man, am crescut odată cu ea. Aici la Gazeta mi-am găsit fortăreața de unde pot să lupt pentru o societate mai bună. De aici, pot să spun lucrurilor pe nume, să încerc să îi ajut pe cei năpăstuiți de instituțiile statului și să trag palme celor care au încălcat legea, fie ei oameni obișnuiți, fie politicieni, ori alți potentați ai zilei. Și nu mă voi opri, promit!
La mulți ani, Gazeta de Bistrița!
Liviu Alexa, director general Ziar de Cluj: De Liviu Man mă leagă nu numai o prietenie mai îndelungată ca vârsta Gazetei de Bistriţa, ci și ceva ce împărțim la comun de aproape o viaţă: iubirea statornică pentru presă, haha, cum s-ar zice, iubirea de nepus în tipare.
Am învățat presa de investigații în redacția lui Man si am fost mereu tratat cu respect, chiar daca aveam 20 de ani. Mi-am făcut drumul meu profesional, înființând propriile mele publicații și, deşi putem și azi să ne considerăm concurenți, ne-am tratat concurența mereu cu prietenie și cu bucuria sinceră pentru reușitele celuilalt, și vă zic că nu sunt vorbe goale.
Mă scot din sărite felicitările clișeiste de la aniversările ziarelor româneşti, mereu e cu “e mare lucru că ați rezistat în vremile astea grele”, “în ciuda vicisitudinilor economice”, deși e adevărul pur, că e extrem de greu să supraviețuiești 20 de ani, într-un peisaj în care politicienii și securiștii fac tot ce pot să ucidă presa.
Eu voi vorbi despre bucuria lui Man de a fi liber în toate sensurile. Liber la minte, chiar și când trupul i-a fost încarcerat pe nedrept în dosarul Gazeta, liber la suflet, căci nu s-a încovoiat sub nicio putere, nici măcar a liniştii cumpărate, liber la pumni, fiindcă a dat cu sete în tot ce înseamnă mizeria și hoțiile făcute de gulerele albe din Romania ultimilor 34 de ani.
Gazeta de Bistriţa face 20 de ani și asta e și mai special în tabloul presei locale de acolo, unde liniştea e lucrativă, unde jurnalismul de chitanțier (cu foarte rare excepţii) se face vârtos și cu inimă, ca să nu se supere nimeni.
Bistrita e orașul născării mele și am fost mereu atent la ce se întâmplă acolo, chiar dacă am plecat de mulți ani de acasă.
Ridic paharul pentru Presă, pentru cei ce nu au încetat să creadă în Ea, pentru cei ce au rămas Ziariști, să pâlpâie chiar și când se află în mijlocul furtunii!
Alin Cordoș, jurnalist Propolitica: 1000 de numere, 20 de ani de presă scrisă – La Mulți Ani, Gazeta de Bistrița, încă 1000 de numere
M-am tot gândit ce e de scris cu asemenea ocazii. Dar, dacă zice un om drag mie să scriu ceva, o fac, mai ales că vorbim de presă. De presă scrisă. Omul drag e Liana, să nu avem discuții paralele. Da, 20 de ani de apariție săptămânală, pe hârtie, ce știu ăștia din on-line, mai noi, mai pe lângă mulți dintre ei, de presa scrisă, făcută cu eforturi, răbdare, informații, căutări și muncă, foarte multă muncă. Așa se face, băieți, iar cei de la Gazeta de Bistrița au avut puterea și încăpățânarea de-a face presă scrisă adevărată. 20 de ani, copii, 20 de ani să scrii, să tot scrii și nu rahaturi reci cu apă caldă, materiale băăă, articole documentate , daaaa, voi nu știți cum e cu astea.
La Gazeta de Bistrița, la Liviu Man în parohie, nu toată lumea poate fi jurnalist, că nu poate și nu toată lumea e, asta pentru că, a lucra cu Man, unul din marii presari ai anilor 90, unul bun și cu anchete pe el , și cu necazuri și presiuni uriașe, nu e simplu. Nu, nu, băieți, Man nu face concesii când e vorba de presă. La el e simplu: știi sau nu știi și pleci. O spun asta pentru cei care nu știu cum se făcea presă cândva, undeva, așa cum numai câțiva o mai știu să o facă. După mizeria înscenărilor și arestărilor, Man și echipa lui a urcat, din nou, pe metereze, au reconstruit gazete, iar Gazeta de Bistrița este o asemenea construcție. O spun în cunoștință de cauză, că am fost și eu, cândva, o rotiță în agrenaj și nu am regrete, poate, poate doar că nu am mai continuat. Liviu Man nu e un șef bun, nu te mângâie nu te pupă, dar în presă, nu e nevoie de șefi buni, e nevoie de profesioniști, de meșteri, de pricepuți, iar ăștia nu prea mai sunt de găsit. Ori ești profe ori nu ești deloc…
Mai zic ceva, scurt, că așa zice Liana, scurt pe print, lung, lungă pe on-line, he, he, he… Da, 1000 de numere sunt multe, iar 20 de ani aproape jumătate de viață de om… Dacă ar fi Man din urmă cu 20 de ani ar zice: no, mă lași, ce prostii mai scrii acolo, hai să bem ceva… Să bem, chiar on-line, ceva… La Mulți Ani Gazeta de Bistrița, sănătate Liviule ție și echipei . Da, da, și ție fată, Liana , baftăăă , tot flebețea mea rămâi.
PS: Și așa îmi doresc un ziar adevărat și pe care orice politruc sau afacerist veros să îl deschidă tremurând: Ce draku or mai scris ăștia de mine? Doamneee, fă o minune…
Rian Farcașiu, jurnalist Radio Bistrița/Prăjitura cu Piper: O mie de gânduri la o mie de apariții… Nu știu alții cum sunt… dar eu când mă gândesc la Gazeta de Bistrița mă trec valuri de sentimente, emoții pe care le mai încerc doar când mă gândesc la primele zile de școală. Fiind în minunata lume a lucrătorilor din presă, venind din radio și apoi televiziune, mi-am petrecut timid, foarte timid, primii pași în presa scrisă la Gazeta.
Acolo, alături și sub îndrumarea prietenei mele Liana Mureșan, am început joaca cu cuvintele, cotrobăitul prin sertarele ascunse sau mai puțin vizibile a politicii și administrației. Primele materiale scrise și semnate de mine au apărut în „printul” Gazetei, moment definitoriu pentru viitorul meu parcurs în presa scrisă.
Redacția de atunci, situată în birourile fostului Institut de proiectare, mi-a devenit casă. Alături de Liana Mureșan am avut alături un alt nume ce a rămas în sufletul meu la categoria „prieteni”, Iulia Stupinean, „zgaiba” presei locale.
La Gazeta de Bistrița, alături de Liana și Iulia, am învățat (a se citi „furat”) multe din tainele meseriei, de la aranjarea unui text și până la machetare, alegerea unui titlu potrivit sau a unei fotografii sugestive. Tot acolo am învățat că litera și cuvântul sunt armele cele mai ascuțite ale unui jurnalist, că poți să transmiți unui cititor o mie de sentimente printr-un reportaj.
O mie de apariții în 20 de ani de existență… Este mult, este puțin?! Din punctul meu de vedere este cel puțin lăudabil, mai ales în această perioadă în care online-ul face legea, în care tiparul devine încet-încet marfă de muzeu.
Sunt mândru de faptul că primele mele articole au văzut lumina tiparului la Gazeta de Bistrița, un săptămânal pe care nu am încetat să-l citesc!
Felicitări tuturor celor ce fac posibilă litera pe hârtie, de la Liviu Man și până la Liana Mureșan!
Raimond Petruț, jurnalist Antena 1: Eram un copil rebel al televiziunii din anii 2009 (făceam ce-mi ,,trăsnea prin cap”, probabil bine, probabil nu) când am fost ,,racolat” de Liana Mureșan. Da, venisem dintr-o televiziune de știri, dar habar nu aveam cu ce se mănâncă investigațiile și anchetele jurnalistice.
Am găsit pe Ursului, două persoane minunate: Liana și Iulia (plus Riki, era să uit). M-au primit extraordinar de frumos în echipa lor. Nu o să uit niciodată gustul cafelei de la 9 dimineața, zâmbetul și îndârjirea Iuliei, profesionalismul Lianei și…zilele de vineri, când trebuia să închidem ediția. Bine, faptul că Tudor Borșe ne stresa mereu e altă poveste! Dar… era al nostru și noi ai lui.
Dacă mă întreabă cineva dacă îmi este dor, pot spune doar atât: Mi-e dor, dor, dor! Am învățat meserie de la mulți oameni, dar aici am învățat meseria de …om. Nu vreau să cad în patetism, dar acesta este adevărul. Mi-am iubit mereu meseria, iar Gazeta de Bistrița a fost etapă importantă în viața mea. Aș putea scrie mii de rânduri despre ce a însemnat această publicație în viața mea, dar atât timp cât sunt sănătos… restul sunt doar știri.
Vă mulțumesc că ați fost și veți fi mereu în viața mea! – raimond petruț, cu litere mici, dar cu suflet mare. Vă îmbrățișez, unicilor din viața mea! Și nu o să uit niciodată că mă trezeam la ora 5 dimineața ca să ajung la 22 acasă. Cu autobuzul de Breaza. Liana, cu cel de Năsăud. Dar …a meritat! Vii respecte! Nu o să vă uit, dragi colegi până mi-a intra țărâna-n gură!
Emil Radu Moldovan, Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: Gazeta de Bistrița a scris, prin articole, istoria județului Bistrița-Năsăud! Două decenii de jurnalism dedicat și lansarea a 1000 de numere cu informații pentru oamenii.
Această dublă aniversare nu este doar o celebrare a longevității, ci și a impactului profund pe care publicația l-a avut în comunitatea bistrițeană.
De-a lungul a 20 de ani, Gazeta de Bistrița a fost o fereastră a cititorilor săi, spre reportaje, analize, o platformă pentru dezbateri locale, realizate cu profesionalism.
Pe parcursul a 1000 de numere, ați crescut și v-ați adaptat la schimbări, ținându-vă de același obiectiv, acela de a oferi jurnalism de calitate, care să informeze, să educe și să inspire.
Felicitări, domnului director Liviu Man și tuturor jurnaliștilor ce fac parte din această publicație! Continuați să informați comunitatea noastră!
La mulți ani, Gazeta de Bistrița, și la cât mai multe numere!
Ioan Turc: La mulți ani, Gazeta de Bistrița, la 20 de ani de la apariție și 1000 de ediții tipărite! Felicitări colectivului redacțional! Mă declar un cititor al Gazetei de Bistrița, am găsit adeseori articole bine fundamentate ,articole din care am putut afla lucruri interesante. Cred ca profilul Gazeta de Bistrița este unul distinct în peisajul presei bistrițene.
Ioan Oltean, fost deputat PNL: Libertatea de exprimare, libertatea de opinie, dorința de informare corectă a cititorului, ca și caracteristică, poate chiar principii ale presei libere, și mai ales ale presei de investigații, au fost pe deplin cultivate și respectate de săptămânalul Gazeta de Bistrița, copil credincios și fidel al ziarului mamă, Gazeta de Cluj.
De-a lungul celor 20 de ani de existență și a celor 1.000 de apariții ale Gazetei de Bistrița, preocuparea principală a celor ce au servit cu credință cititorii bistrițeni, și nu numai, a fost informarea corectă, rapidă și continuă a acestora.
Fixați în bună măsură pe activitatea de investigații, dar și pe cea de informare generală, redactorii Gazeta de Bistrița au dat dovadă, pe tot parcursul celor 20 de ani, de ținută profesională remarcabilă, de receptivitate totală și respect față de cititor, prin corectitudinea informațiilor prezentate, printr-o totală disponibilitate spre investigarea corectă, spre culegerea promptă a informațiilor și, evident, prin prezentarea lor într-o formă ușor de citit și de înțeles.
Acum, la ceas aniversar, adresez sincere felicitări tuturor celor care de-a lungul timpului au ținut steagul ziarului la înălțime și le doresc mult succes în continuare.
La mulți ani și la multe numere!