Agentul şef de poliţie Mircea Manciu este urmărit penal în dosarul foştilor şefi din IPJ Bistriţa-Năsăud – Ioan Ovidiu Mureşan, Roberto Hasnăş şi Leon Cloşcă, este informaţia pe care Inspectoratul de Poliţie din Bistriţa-Năsăud o confirmă oficial abia marţi, 3 februarie.

Gazeta de Bistriţa a anunţat încă din 14 ianuarie faptul că procurorii DNA au hotarât ca faţă de poliţistul din cadrul Compartimentului Rutier de la Poliţia Năsăud  să fie începută urmărirea penală. CITEŞTE AICI!

 

Mircea Manciu este în acest moment la dispoziţia unităţii şi nu va mai desfăşura activităţi pe linie rutieră.

Începând cu data de 29 ianuarie a.c., agentul şef principal de poliţie Manciu Mihai Mircea, din cadrul Compartimentului Rutier – Poliţia oraş Năsăud, urmare a ordonanţei emisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta. Prin act administrativ emis de şeful IPJ BN, agentul de poliţie a fost pus la dispoziţia unităţii, urmând să desfăşoare activităţi într-o altă localitate, fără a mai exercita atribuţiuni pe linie de poliţie rutieră„, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

 

Agentul şef de poliţie este implicat, conform stenogramelor de la dosar, în muşamalizarea unor accidente de circulaţie.

Potrivit unei stenograme de la dosar, Liviu Olariu şi Roberto Hasnăş se înţeleg să nu raporteze un accident rutier, petrecut pe data de 20 august 2014, soldat cu decesul unui persoane, pe motiv că accidentul nu s-a produs pe drumul public.

Liviu Olariu: Da, da’ vezi cum trataţi că parcarea şi ea scăpat și el basma curată reprezintă element al drumului public, vezi un pic să nu vorbească …

Roberto Hasnăş: Nu, nu, nu era o parcare care-i în afara drumului public şi a şi picat într-o râpă, domnu’ Liviu.

Liviu Olariu: Aşa, aşa bine şi îi viu, trăieşte, care-i treaba?

Roberto Hasnăş: Nu, de la ora doişpe îi mort, numai acuma a văzut tractoru’ că-i picat cu omu’ în râpă.

După câteva minute, comisarul şef Hasnăş îl sună pe agentul de poliţie Rutieră Mihai Manciu. Cei doi discută despre ”mutarea” accidentului.

Roberto Hasnăş: Domnu Olariu a spus că întotdeauna a avut încredere în tine şi eşti la mare înălţime.

Mircea Manciu: Am înţeles să trăiţi.

Roberto Hasnăş: No, altceva ce să mai zic nu?

Mircea Manciu: Am făcut … deci aşa fac, îi singura variantă n-am alta, aţi înţeles?

Roberto Hasnăş: Deci nu-i drum public.

Mircea Manciu: Nu îi drum …, da m-aţi înţeles?

Roberto Hasnăş: Deci din parcare direct, nu s-a dus pe drum, a picat, deci a scăpat maşina şi a picat în … tractoru…

Mircea Manciu: Şefu, aşa-i cum am stabilit.

Roberto Hasnăş: Deci nu-i eveniment rutier, nu?

Mircea Manciu: Nu-i eveniment nu, nu, nu, moarte violentă.

Roberto Hasnăş: No moarte violentă se face buletin de eveniment.

Mircea Manciu: Am făcut tot, tot ce am făcut ce se poate, ce îi de făcut îi făcut brici şefu’.

Mircea Manciu a fost unul dintre oamenii de bază ai foştilor şefi din IPJ BN, dar şi bun amic cu fostul adjunct al instituţiei, comisarul şef Ciprian Buta, cu care de altfel este şi vecin, cei doi având de altfel construite locuinţele una lângă alta în Năsăud. Din această cauză, în ziua în care procurorii DNA au descins cu mascaţii, pe 24 noiembrie, la locuinţa lui Ciprian Buta pentru a efectua percheziţii, în loc să bată la uşa adjunctului IPJ BN, au nimerit la cea a lui Mircea Manciu. Cu inima îngheţată şi mică cât un purice, spun sursele Gazeta de Bistriţa, Manciu i-a direcţionat spre adresa căutată.

 

Reamintim că fost şef al IPJ BN -Ioan Ovidiu Mureşan, fostul şef al Poliţiei Rutiere – Roberto Hasnăş şi fostul comandant al Poliţiei Năsăud – Leon Cloşcă sunt acuzaţi de procurorii DNA de abuz în serviciu şi corupţie şi se află în acest moment în arest preventiv. În acelaşi dosar este inculpat şi Liviu Olariu, fost adjunct al IPJ BN, care este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. În luna ianuarie, Liviu Olariu a solicitat ieşirea la pensie.

Potrivit surselor Gazeta de Bistriţa, procurorii DNA Cluj au decis să înceapă urmărirea penală şi faţă de Ciprian Buta, Petrică Isopescu, Ioan Ani, toţi ofiţeri de poliţie în cadrul IPJ BN.

Zilele trecute, instanţa Curţii de Apel Cluj a dispus, la cererea procurorilor, ca toţi cei acuzaţi în dosar să fie judecaţi la Tribunalul Maramureş.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.