Războiul dintre statul Israel şi palestinienii care fac parte din gruparea paramilitară Hamas a avut şi o clonă, care s-a desfăşurat în paralel cu cel de pe teren – războiul psihologic, care s-a concretizat în special prin declaraţiile şocante ale celor două părţi privind acuzele reciproce de încălcare a legilor războiului, crime de război, atacarea şi masacrarea unor civili nevinovaţi, bătrâni, femei şi copii, folosirea unor tipuri de muniţie interzise prin tratatele interaţionale.
Războiul care nu se mai termină
Evenimentele care au avut loc şi luptele care s-au oprit momentan, aparent nedecis, nasc o avalanşă de întrebări. În primul rând, privind cauza acestui conflict, dar şi evoluţia lui viitoare – este oare războiul singura soluţie a rezolvării unor diferende care durează de mii de ani şi dacă da, de ce? După cum evoluează lucrurile în prezent, se pare că rezolvarea acestora este ireconcialiabilă. Soluţiile temporare nu au dus la niciun rezultat de durată. Care este originea conflictului israeliano-arab, evoluţia lui de-a lungul anilor şi ce a determinat reluarea lui într-un mod sângeros în acest început de 2009? Conflictul dintre israelieni şi arabi, cronic şi atipic în acelaşi timp, este o împletire de aspecte politice cu cele religioase, în care tradiţia se întrepătrunde cu un naţionalism dus până la extrem de ambele părţi. Într-o formă latentă, acesta durează de mii de ani. Armele, ca un ultim argument, au început să zăngăne şi să fie folosite încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Evoluţia în general, dezvoltarea culturală şi economică, nu a dus la înţelegere şi la pace, ci din contră, orice intenţie, dorinţă de înţelegere, era anihilată din faşă prin activitatea unor grupuri extremiste din ambele tabere. Totuşi, problema păcii rămâne ultima soluţie, chiar în condiţiile unor interese diferite, considerate de fiecare dintre părţi ca vitală.
Israelul, neacceptat în mijlocul lumii islamice
De fiecare dată în aceste conflicte, Israelul, sprijinit de SUA, a luptat împotriva întregii lumii arabe sau a unor state arabe vecine. Ulterior lucrurile s-au mai nuanţat, unele ţări arabe, chiar din cele musulmane, au recunoscut statul evreu, iar Israelul a stabilit relaţii diplomatice cu acestea.
A rămas ca o rană problema refugiaţilor din 1948, dar şi problema Locurilor Sfinte, importante pentru toate religiile mari, monoteiste. Pentru unele ţări arabe, este de neconceput şi acum existenţa şi acceptarea unui stat non-islamic în mijlocul unei lumii islamice, statul Israel. Fundamentalismul islamic, consideră teritoriul Israelului, drept teritoriu musulman. De aici aceste nenumărate conflicte, asupra integrităţii Israelului şi a ocupării de către el a întregului teritoriu al Ţării Sfinte.
Ultimele conflicte din Orientul Mijlociu au avut drept protagonişti Israelul şi palestinienii, în urma cărora a fost acceptat principiul existenţei a două state, Israelul şi Palestina. Indiscutabil, Israelul a făcut concesii serioase, s-a retras din oraşele palestiniene ocupate în 1967, în urma acordurilor de la Oslo, când s-a acordat şi autonomie Autorităţii Palestiniene. Ulterior s-a format un guvern legal, care a preluat conducerea palestinienilor din Gaza şi Cisiordania. În 2005, în semn de bunăvoinţă şi în favoarea instaurării unei păci durabile în Orientul Mijlociu, Israelul s-a retras definitiv din Fâşia Gaza. În urma unor alegeri democratice, dar discutabile, Fatah, condusă de Mahmud Abas, a fost înlăturat de la putere, acestea fiind câştigate de opoziţia musulmană fundamentalistă, Hamas. Tratativele destul de avansate dintre Israel şi guvernul lui Mahmud Abas, au fost abandonate. După cum se cunoaşte, Mahmud Abas nu s-a aliat la conducere cu Hamasul, având în vedere percepţia acesteia pe plan internaţional, o organizaţie teroristă. După retragerea evreilor în 2005 din Gaza, Hamasul a luat puterea, prin forţă armată. Hamasul este intrasigent, consideră că întreg teritoriul, atât al Autorităţii Palestiniene, dar şi a statului Israel, aparţine arabilor. În Fâşia Gaza, Hamasul, chiar a încercat să introducă legislaţia religioasă conform preceptelor Coranului, Şharia.
Hamas, considerată organizaţie teroristă
Tirurile de rachete din Fâşia Gaza, având drept ţintă oraşele israeliene din apropierea frontierei, au început acum circa opt ani. A fost un joc de-a şoarecele şi pisica, când tirurile se intensificau, Israelul intervenea, iar apoi se retrăgea, cum s-a întâmplat şi acum. Şerdot, un oraş în apropierea frontierei cu Gaza, a fost cel mai afectat, dar au fost lovite şi alte localităţi, produse victime şi pagube materiale. Indiscutabil în Israel sunt şi cetăţeni cu o orientare pacifistă, de realizare a unor înţelegeri durabile care să ducă la instaurarea păcii. Hamasul este intrasingent, cu un punct de vedere islamic-religios şi intolerant, arată că Palestina este unică, indivizibilă şi islamică în totalitate. Din punctul lor de vedere, Israelul nu există, evreii sunt consideraţi "duşmanii sionişti", totul este permis, atacarea oraşelor israeliene cu rachete, atacuri sinucigaşe cu bombă, uciderea fără milă a civililor.
Au plătit nevinovaţii
Din punctul de vedere al israelienilor, după ce situaţia în Gaza a devenit incontrolabilă, statul evreu a ripostat. Şi a făcut-o cu toată forţa, prin intermediul celei mai de temut forţe armate din lume, Tsahalul, armata Israelului. Acţiunea pregătită din timp, a demarat la data de 27 decembrie, cu o primă etapă, în care a fost folosită aviaţia. Loviturile aeriene au vizat infrastructura Hamas, atelierele de fabricaţie ale rachetelor, subteranele prin care se face aprovizionarea cu arme. Loviturile s-au dorit a fi chirurgicale, curate, dar războiul nu poate fi decât murdar. Victimele din rândul luptătorilor Hamas sunt nesemificate, dar este uriaş numărul victimelor colaterale, nevinovate, copii, femei şi bătrâni. Există informaţii provenite din Gaza, că Hamasul foloseşte civili, ca oameni de sacrificiu, deliberat, pentru a demonsta comunităţii internaţionale că atacurile israeliene omoară nevinovaţi. În toată această perioadă, mai mult simbolic, Hamasul a lovit oraşele de frontieră, Ashdod, Ashkelon, Beer Sheva, dar şi un cetru religios al Israelului, Netivot. Faza a doua a războiului, componenta terestră a început în 3 ianuarie 2009, când Tashalul a intrat în Gaza. Situaţia nu s-a îmbunătăţit, chiar şi din punctul de vedere al Israelului, tirurile cu rachete ale Hamas au continuat. Concomitent, pe căi mai puţin vizibile, au continuat şi tratativele pentru încetarea ostilităţilor. Israelul are nişte cerinţe minime, înlăturarea acţiunilor teroriste şi garantarea liniştii cetăţenilor săi. Condiţiile Hamas sunt de control a căilor de intrare şi ieşire din Gaza, fapt ce ar putea induce în mentalul palestinienilor obţinerea unei victorii. Momentan luptele au încetat dar războiul nu este terminat, s-a luat doar o mică pauză. Ambele părţi au suferit, dar pierderile cele mai mari, atât în vieţii omeneşti, cât şi materiale, le-au suportat populaţia din Gaza. Imaginile foto sunt concludente credem, în ceea ce priveşte armata Israelului, iar liniştea care s-a instaurat, se speră să nu fie cea dinaintea furtunii.
Zaharia Cotoc