Este vorba de decizia Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF care s-a pronunţat în cazul jucătorilor craioveni Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care au depus memorii pentru a fi declaraţi liberi de contract.
Cei doi au avut câştig de cauză şi au fost declaraţi jucători liberi. Oficialii olteni au anunţat deja că vor face recurs în caz că decizia comisiilor va fi în defavoarea clubului.
Surse din cadrul clubului Universitatea spun că şi Adrian Mititelu este la curent cu acest zvon şi că tocmai de aceea a postat pe site-ul clubului contractele prelungite pe încă cinci ani ale lui Găman şi Bărboianu, scadente în 2016.
Comunicat Liga Profesionistă de Fotbal :
Întrunită joi, 17.02.2011, Comisia pentru soluţionarea litigiilor din cadrul LPF a pronunţat următoarele decizii:
1. Bărboianu Ştefan vs. FC "U" CRAIOVA – încetare raporturi contractuale – Respinge ca nefondate excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge ca nefondată cererea reconvenţională. Admite cererea de chemare în judecată şi constată încetate, la 17.02.2011, raporturile juridice între părţi izvorâte din contractul Nr.1457/09.09.2010, înregistrat la LPF sub nr.1724 din 10.09.2010. Cu recurs în cinci zile de la comuniare.
2. Găman Marius Valerică vs. FC "U" CRAIOVA – încetare raporturi contractuale – Respinge ca nefondate excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge ca nefondată cererea reconvenţională. Admite cererea de chemare în judecată şi constată încetate, la 17.02.2011, raporturile juridice între părţi izvorâte din contractul nr.1117/05.07.2010, înregistrat la LPF sub nr.1556/12.08.2010. Cu recurs în cinci zile de la comunicare.
Claudiu Niculescu:”Amânarea returului nu era o idee bună.Suntem pregătiţi de start!”
Atacantul Universităţii Cluj a declarat că el şi echipa sa sunt pregătiţi de returul campionatului şi că, datorită transferurilor din această iarnă, vor avea o altă faţă odată cu startul returului. "Suntem pregătiţi. A fost o perioadă de pregătire destul de lungă. Echipa arată mult mai bine decât în tur, am spus-o şi înainte de cantonament, când ştiam ce transferuri am făcut. Eu sunt de principiu că amânarea returului nu era o idee bună. E bine că se joacă aşa cum a fost stabilit, mai ales că vremea ţine cu noi", a spus Claudiu Niculescu înaintea antrenamentului de luni.
Cum îşi explică italienii înfrângerea cu echipa lui Mircea Lucescu
"Cum să fiu rezervă? Am dat mii de goluri", a declarat Borriello, atacantul lui AS Roma.
AS Roma este în cădere liberă, iar fani nu mai suportă situaţia de la echipă. Dezastrul financiar ameninţă echipa din capitala Italiei. Singura posibilitate pentru acoperirea găurilor din buget este Liga Campionilor. Criza din vestiarul “giallorosso” e dovedită din plin şi de atitudinea lui Borriello, cel care l-a contestat pe Ranieri chiar în timpul meciului. “Cum să mă ţii pe mine pe banca de rezerve! Am dat 25 de mii de goluri" , a spus atacantul în timpul meciului. Borriello a fost introdus în teren în minutul 68.
"Sunt mulţumit de jucătorii mei, mai ales în repriza a doua, pentru că au reacţionat şi au încercat să revină de la 1-3, rezultat care ne-ar fi doborât. Nu am avut noroc, dar nu renunţăm, pentru că se poate întâmpla invers în Ucraina", a adăugat Claudio Ranieri.
Mircea Lucescu: “Nu înţeleg de ce Roma a fost fluierată?!?” Potrivit agenţiei France Presse, Lucescu a spus că AS Roma a jucat sub o mare presiune şi că nu înţelege de ce au huiduit spectatorii. "Este dificil să joci în astfel de condiţii", a menţionat Mircea Lucescu.
Rezultate:
Liga Campionilor
Marţi:
AC Milan (Italia) – Tottenham Hotspur (Anglia) 0-1 (Crouch 80)
AC Milan 4-3-3: Abbiati – Abate, Nesta, Yepes, Antonini – Gattuso, T. Silva, Flamini – Robinho, Seedorf, Ibrahimovic; Antrenor: Massimiliano Allegri
Tottenham 4-4-2: Gomes – Corluka, Gallas, Dawson, Assou Ekotto – Lennon, Palacios, Sandro, Peinaar – Van der Vaart, Crouch; Antrenor: Harry Redknapp
Valencia CF (Spania) – FC Schalke 04 Gelsenkirchen (Germania) 1-1 (Soldado 17 / Raul 64)
Valencia 4-3-3: Guaita – Miguel, D. Navarro, R. Costa, Mathieu – Banega, Topal, Costa – Dominguez, Soldado, Aduriz; Antrenor: Unai Emery
Schalke 4-4-2: Neuer – Uchida, Howedes, Metzelder, Schmitz – Farfan, Kluge, Matip, Jurado – Raul, Huntelaar; Antrenor: Felix Magat
Miercuri:
AS Roma (Italia) – Şahtior Doneţk (Ucraina) 2-3 (autogol Raţ 28, Menez 61 / Jadson 29, Douglas Costa 36, Adriano 42)
AS Roma 4-1-2-1-2: Doni – Cassetti, Burdisso, Mexes, Riise – De Rossi – Taddei, Perrotta – Menez – Totti, Vucinic; Antrenor: Claudio Ranieri
Şahtior Doneţk 4-2-3-1: Pyatov – Srna, Chygrynskiy, Rakitskiy, Raţ – Mkhitaryan, Hubschmann – Douglas Costa, Jadson, Willian – Luiz Adriano; Antrenor: Mircea Lucescu
Arsenal Londra (Anglia) – FC Barcelona (Spania) 2-1 (Van Persie 78, Arshavin 83 / Villa 26)
Arsenal Londra 4-2-3-1: Szczesny – Clichy, Djourou, Koscielny, Eboue – Wilshere, Song – Nasri, Fabregas, Walcott – Van Persie; Antrenor: Arsene Wenger
FC Barcelona 4-3-3: Valdes – Daniel Alves, Pique, Abidal, Maxwell – Xavi Hernandez, Busquets, Iniesta – Pedro Rodriguez, Messi, Villa; Antrenor: Josep Guardiola
Rezultate:
Primera Division – 23
Sâmbătă, 12 februarie:
Atletico Madrid – Valencia 1-2
Real Sporting de Gijon – FC Barcelona 1-1
Racing Santander – FC Sevilla 3-2
Duminică, 13 februarie:
Real Sociedad – Osasuna Pamplona 1-0
Hercules – Zaragoza 2-1
Malaga CF – Getafe 2-2
Levante Valencia – Almeria 1-0
Deportivo La Coruna 1-0 Villarreal
Espanyol Barcelona – Real Madrid 0-1
Luni,14 februarie:
Mallorca – Athletic Bilbao 1-0
Box 2: Clasamente:
Primera Division
1. FC Barcelona 62p
2. Real Madrid 57p
3. Valencia 47p
4. Villarreal 45p
5. Athletic Bilbao 38p
6. Espanyol Barcelona 37p
7. Getafe 31p
8. FC Sevilla 31p
9. Real Sociedad 31p
10. Mallorca 31p
11. Atletico Madrid 30p
12. Hercules 25p
13. Racing Santander 25p
14. Deportivo La Coruna 25p
15. Levante Valencia 24p
16. Real Sporting de Gijon 23p
17. Zaragoza 23p
18. Osasuna Pamplona 22p
19. Almeria 20p
20. Malaga CF 19p
Seria A
1. AC Milan 52p
2. Napoli 49p
3. Inter 47p
4. Lazio 45p
5. Udinese 43p
6. Juventus 41p
7. Palermo 40p
8. Roma 39p
9. Cagliari 35p
10. Fiorentina 32p
11. Genoa 32p
12. Chievo 31p
13. Sampdoria 30p
14. Bologna 29p
15. Parma 26p
16. Catania 26p
17. Lecce 24p
18. Brescia 22p
19. Cesena 21p
20. Bari 15p
Premier League:
1. Manchester United 57p
2. Arsenal Londra 53p
3. Manchester City 49p
4. Tottenham Hotspur 47p
5. Chelsea Londra 45p
6. Liverpool FC 39p
7. Sunderland AFC 37p
8. Bolton Wanderers 36p
9. Newcastle United 35p
10. Stoke City 33p
11. Blackburn Rovers 32p
12. Fulham FC 31p
13. Everton FC 30p
14. Birmingham City 30p
15. Aston Villa 30p
16. Blackpool FC 29p
17. West Bromwich Albion 27p
18. Wigan Athletic 27p
19. West Ham United 25p
20. Wolverhampton Wanderers 24p