Gabriela Firea a intervenit telefonic, la Antena 3, după ce Liviu Dragnea a vorbit pentru prima dată despre conflictul dintre el și Primarul General al Capitalei.
”Vreau să fac câteva precizări în această seară, urmând ca zilele următoare să detaliez. L-am ascultat pe Liviu Dragnea și pot să spun că mi-a dat dreptate în totalitate în această seară. E un lucru bun. Și direct și implicit prin toate afirmațiile făcute, mi-a dat dreptate. Eu nu am făcut niciodată afirmația potrivit căreia PSD-ALDE nu mai trebuie să fie la guvernare sau în Parlament să destructurăm actuala majoritate. A fost chiar invers. Sunt un om de echipă, sunt loială partidului, trebuie să respectăm programul de guvernare, dar sunt probleme. Dragnea nu e apărătorul Guvernului și al miniștrilor ca și cum aceștia ar lucra pentru el. Și Guvernul și miniștri lucrează pentru România. Faptul că Dragnea pune acum discuțiile în cheia – dacă nu mai sunt eu la conducerea PSD înseamnă că se duce de râpă țara- nu cred că este o modalitate democratic, transparentă și onestă de a conduce o formațiune politică. Am câștigat împreună alegerile. Avem și răspunderi împreună și vom deconta tot împreună. Nu doar un om trebuie să aibă răspundere(..) Mi-a fost puțin jenă de situația prin care se plasează față de ceilalți primari din țară afirmând că poate e o problemă de neconstituționalitate.”, a declarat Gabriela Firea.
Întrebată dacă aceste lucruri se pot discuta și în partid, Gabriela Firea a spus că a discutat și cu Liviu Dragnea, dar și cu alți colegi din PSD.
Pai… doamna Firea a iesit din ” tipar „…