Gabriel Lazany a fost validat miercuri de Judecătoria Bistrița, ca primar al municipiului Bistrița, urmând să-și preia atribuțiile la finalul acestei luni.

„Admite cererea formulată de petentul Lazany Gabriel şi în consecinţă:

Validează în funcţia de primar al Municipiului Bistriţa pe domnul L.G., conform rezultatului alegerilor locale desfăşurate în data de 09 iunie 2024. Prezenta hotărâre se comunică de îndată Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud şi secretarului Municipiului Bistriţa. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.10.2024″, este soluția Judecătoriei Bistrița.

Gabriel Lazany va depune jurământul și își va începe oficial mandatul de patru ani la finalul acestei luni, când expiră cel al primarului în funcție Ioan Turc.

„Gabi, am toată încrederea în tine și în echipa de la PSD Bistrița, care este mai puternică ca niciodată. Oameni dintre oamenii municipiului, care vor și pot să facă lucruri pentru toți, pentru orașul nostru!

Planul Lazany pentru Bistrița este, în mare măsură, un răspuns la dorințele comunității! De aceea, rezultatele se vor vedea curând.

Totodată, îmi pun toată încrederea în acest parteneriat. Primarul și președintele Consiliului Județean vor fi în tandem și vor lucra în echipă.

Spor la muncă, Gabi!

Să faci ceea ce ai făcut și la Spital: să pui oamenii pe primul loc, zi de zi!”, a transmis Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.