Astăzi, Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, și-a oficializat candidatura pentru funcția de primar al Bistriței, având sprijinul Partidului Social Democrat (PSD). În plus, el a înregistrat lista pentru Consiliul Local al municipiului, reprezentând aceeași formațiune politică.

Pe lista PSD, cu șanse reale de a accede în Consiliul Local al Bistriței, se regăsesc diverse profesii și expertize. Printre acestea se numără avocata Stere Florentina Ștefania, care a activat anterior ca și consilier local până în 2022, când și-a retras sprijinul din partidul pentru care a candidat în 2020, PMP.

Alți membri ai echipei lui Lazany includ asistentul medical Darius Ilieșiu, antreprenorul Adrian Vaida, chirurgul plastic Mihaela Albu și directorul de resurse umane al TeraPlast, Daniel Adumitrăchioaiei. De asemenea, lista mai cuprinde nume consacrate precum notarul public Alexandru Bria, care a deținut deja câteva mandate în Consiliul Local, chirurgul Radu Elisei, aflat la primul său mandat, precum și noi apariții, cum ar fi Simona Găluț, șef de grup economic, și Andrei Pântea, administratorul Livezii TeTa și președinte al TSD Bistrița, sau inginerul Edward Buia.

Gabriel Lazany a subliniat la momentul depunerii candidaturii că aduce în fața comunității o echipă proaspătă și că împreună își propun să aducă schimbări semnificative în oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.