Procesul de fuziune între PNL şi PDL decurge greoi în condiţiile în care liberalii au la centru o conducere interimară. Lucrurile vor începe să se clarifice abia după congresul PNL din 28-29 iunie. Oficial, fuziunea va avea loc abia după alegerile prezidenţiale. Până atunci, în mod clar, deciziile vor fi luate de comun acord de conducerile celor două formaţiuni politice.

În teritoriu, inclusiv în Bistriţa-Năsăud, situaţia nu este diferită, în condiţiile în care în organizaţia judeţeană a PNL BN tensiunile nu au dispărut, din cauza ideii preşedintelui Stelian Dolha de a dizolva Biroul Politic Judeţean, pe de o parte, dar şi din cauza fuziunii cu democrat-liberalii în fruntea cărora se află Ioan Oltean.

 

Prezent la Bistriţa la finalul săptămânii trecute, deputatul liberal Ludovic Orban s-a arătat convins că lucrurile se vor detensiona în organizaţia judeţeană liberală şi vor intra pe un făgaş normal. Totodată, el le-a transmis rebelilor din PNL care astăzi deţin funcţii publice nu trebuie să uite că acestea au fost dobândite prin intermediul partidului şi „mai ales acelor alegători din judeţ care au votat pentru Partidul Naţional Liberal în cadrul USL”. În ceea ce priveşte fuziunea dintre PNL şi PDL, Orban a declarat că este adeptul acestui proces, care însă nu va avea loc peste noapte, fiindcă este nevoie de un proces de reacomodare între membri celor două partide.

 

Fuziune pe 1 august, science-fiction

În contextul viitoarei fuziuni dintre PNL şi PDL, liderii celor două organizaţii judeţene – Stelian Dolha şi Ioan Oltean – nu au avut până la această dată nicio întâlnire oficială. Totuşi au fost stabilite de comun acord mici detalii. Ambii lideri au declarat public că mai întâi vor fi stabilite echipele de negociere, formate din câte 6 membri, după modelul naţional.

„E prematur acum să vorbim de termene de negociere, dar ceea ce trebuie să facă şi echipele noastre de negociere, dar şi noi, este să conştientizăm cele două partide că interesul major, interesul nostru naţional este acela de câştiga alegerile prezidenţiale. E mai presus de interesele partinice, pentru că altfel, din 2015, România se poate transforma într-un imens fief roşu”, a precizat Stelian Dolha.

În aceeaşi notă, deputatul Ludovic Orban a precizat că mai întâi trebuie aleasă noua conducere a PNL, după care vor trebui rezolvate o serie de probleme interne în partid, concomitent cu întocmirea unei strategii solide pentru alegerile prezidenţiale. Potrivit parlamentarului liberal, fuziunea dintre cele două partide va avea loc după alegerile prezidenţiale, cu atât mai mult cu cât trebuie să se ţină cont şi de anumite detalii tehnice, în niciun caz pe data de 1 august, termen avansat de Sorin Frunzăverde.

„După părerea mea, nu se poate face fuziunea (n.r. – până la alegerile prezidenţiale). Gândiţi-vă, noi avem congres, noua conducere trebuie întâi să se dezmeticească, sunt probleme, şi nu numai la Bistriţa. Data de 1 august avansată de domnul Frunzăverde e science-fiction. Dacă noi am începe acum în fiecare localitate să facem alegeri între membrii PNL şi PDL, gândiţi-vă ce război ar începe, fiecare ar vrea probabil să-şi promoveze preşedintele. Noi în loc să ne ocupăm de prezidenţiale să ne batem între noi? În loc să ne batem cu PSD să trebuiască să facem strategii care să câştige o filială sau alta? Ar fi total nerealist”, a spus Orban.

Părerea liderului PDL BN, deputatul Ioan Oltean, nu face notă discordantă de opiniile liberalilor.

„Nu a fost stabilit un termen de realizare a fuziunii, fiind folosită sintagma în termen rezonabil. Este clar pentru toată lumea că procesul de fuziune este un proces greoi, un proces complex, care presupune o armonizare, o compatibilizare de sus și până jos. Oricum, avem două mari probleme – prima face referire la congresul extraordinar al PNL care este programat abia la finele lunii iunie, în timp ce a doua este insurmontabilă – intrarea în vacanță a judecătorilor începând cu data de 1iulie, chestiuni care îngreunează realizarea procesului de fuziune”, este de părere Ioan Oltean.

 

Ludovic Orban: Contestatarii trebuie să îşi revizuiască atitudinea! Altfel vor deveni rentieri ai PSD

Ludovic Orban s-a arătat convins că alianţa dintre PNL şi PDL va duce la un rezultat bun la alegerile prezidenţiale din toamnă. În acelaşi timp, Orban a punctat că este nevoie de un alt stil de politică, pe modelul abordat de filiala judeţeană liberală din Bistriţa-Năsăud care a avut rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare – o relaţie directă cu cetăţeanul.

„Filiala PNL Bistriţa-Năsăud a înregistrat cea mai mare creştere electorală la alegerile europarlamentare din 2014 în raport cu alegerile europarlamentare din 2009. A avut cea mai mare creştere dintre toate filialele judeţene ale PNL. Acest lucru s-a întâmplat deşi la Bistriţa, la negocierile PNL cu PSD din cadrul USL, nu s-a primit nici şansa de a propune un candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, nici la funcţia de primar (n. r. – la Primăria Bistriţa), dar nici să promoveze oameni în funcţii de conducere foarte importante. De asemenea, la stabilirea candidaţilor de primar în judeţ nu au fost deloc avantajaţi. Rezultatul obţinut pentru Parlamentul European de filiala Bistriţa-Năsăud se datorează unui nou stil de a face politică, un stil care este singurul mod serios de a face politică, şi anume o relaţie directă cu cetăţeanul, un tip de campanie pe care trebuie să-l deprindem: campania din casă-n casă, în spaţii publice. Practic trebuie să coborâm politica în stradă, lângă om. Cei care deţin funcţii publice trebuie să fie în contact direct, pe picior de egalitate, cu cetăţenii. E un început promiţător, sper ca acest stil de a face politică să devină o regulă în toate organizaţiile şi să dea şansa unei recredibilizări a PNL, care să ne ducă la obiectivul de a câştiga alegerile următoare. Sunt sigur că PNL în parteneriat cu PDL va avea şansa să câştige alegerile prezidenţiale în Bistriţa-Năsăud”, a declarat Ludovic Orban la Bistriţa.

În contextul în care în filiala judeţeană din Bistriţa-Năsăud există tensiuni determinate atât de apropiata dizolvare a Biroului Politic Judeţean, dar mai ales de fuziunea dintre PNL şi PDL, Orban spune că acei contestatari ai actualei conduceri liberale cât şi a fuziunii cu PDL atât timp cât în fruntea acesteia în Bistriţa-Năsăud se află Ioan Oltean, trebuie să îşi revizuiască atitudinea, altfel riscă să devină „nişte rentieri ai PSD”.

Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat cu alianţa dacă şi eu aş fi declarat că nu sunt de acord să facem alianţă cu PDL atâta timp cât în acest partid sunt Roberta Anastase, Monica Macovei, Flutur, etc. Nu poţi să judeci un partid politic numai după anumite personalităţi. Şi cei de la PDL ar putea spune că nu le place de Orban fiindcă i-a atacat timp de 7 ani. Dacă vrei să găseşti pretexte doar de dragul de a pune băţ în gard, poţi găsi foarte multe. Sigur, sunt nişte probleme care trebuie evaluate cu seriozitate pentru a fi depăşite în mod raţional. Sunt convins că în timp relaţiile se vor armoniza”, a precizat Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.