Home Societate Furau bani de pe carduri! Un tânăr din Bistrița și unul din...

Furau bani de pe carduri! Un tânăr din Bistrița și unul din Șieu, reținuți

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au reținut, joi, doi tineri în urma a două percheziții domiciliare. Dosarul penal întocmit privește infracțiuni de furt calificat, complicitate la furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

„La locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi tineri de 27 ani din Șieu și Bistrița, au fost găsite sumele de 1.200 de euro, 300 de lei, carduri bancare și alte bunuri cu valoare probatorie.

Față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conform surselor Gazeta de Bistrița, practic, cei doi furau portofele în care se găseau, pe lângă bani, și carduri, cu ajutorul cărora făceau cumpărături în limita a 100 de lei, astfel încât să nu fie necesară introducerea PIN-ului.

 Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale pentru documentarea întregii activităţii infracţionale.


NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version