Fundaţia „Părinţi pentru copii” şi Alianţa T.A.T.A, solicită, conform site-ului t-a-t-a.ro, ministerului educaţiei, organizarea unei dezbateri autentice şi transparente cu privire la stabilirea structurii anului şcolar 2014-2015, care să presupună găzduirea de către Ministerul Educaţiei Naţionale până la data de 1 iulie anul curent a unei şedinţe a Comisiei de dialog social, cu incitarea reprezentanţilor organizaţiilor parentale interesate.
Cele două organizaţii parentale solicită modificarea de ordin al ministrului şi implicit redimensionarea structurii anului şcolar 2014-2015 după cum urmează:
Anul şcolar să înceapă mai devreme cu circa o săptămână, adică vineri, 5 septembrie 2014, pentru a da posibilitatea unităţilor de învăţământ să parcurgă mai uşor activităţile de ordin administrativ aferente deschiderii anului de învaăţământ şi părinţilor să participe la ceremoniile aferente, în condiţiile în care există un cadru legal de ultimă ora, care le permite să solicite la locul de muncă o zi liberă în acest sens;
· Vacanţa de iarnă să fie majorată de la două la trei săptămâni, în perioada sâmbătă, 20 decembrie 2014 – duminică, 11 ianuarie 2015, ţinând cont de sărbătorile religioase şi de condiţiile meteo, care sunt caracterizate de regulă de căderi masive de zapada;
· Vacanţa din perioada 1-9 noiembrie 2014, dedicată învăţământului primar şi preşcolar să se desfiinţeze, în condiţiile în care nu are un efect benefic asupra sistemului de învăţământ;
· Vacanţa intersemestrială programată în perioada 31 ianuarie – 8 februarie 2015 să se desfiinţeze, în condiţiile în care semestrul I se va încheia vineri, 19 decembrie 2014, iar săptămâna respectivă să se adauge vacanţei de primvără propuse de ministerul de resort;
· Vacanţa de primavără să crească de la o săptămână la două săptămâni, în perioada sâmbătă, 4 aprilie – duminică, 19 aprilie 2014, pentru a ţine cont astfel şi de Paştele catolic şi a le da posibilitatea elevilor să se bucure în cadrul familial de sărbătoarea religioasă;
· Săptămâna “ŞCOALA ALTFEL” să se organizeze în perioada 4-9 mai 2015, în condiţiile în care proiectele şi activităţile selectate trebuie să presupună implicarea părinţilor, fiind aşadar un program care se bazează pe parteneriatul ŞCOALă – FAMILIE. Este firesc ca săptămâna respectivă să se desfăşoare între ZILELE PĂRINŢILOR, aşa cum sunt acestea reglementate prin Legea nr. 319/2009 privind instituirea ZILEI MAMEI şi a ZILEI TATĂLUI, adică primele duminici din luna MAI.
Fundaţia „Părinţi pentru copii” şi Alianţa T.A.T.A, susţin, că un motiv în plus pentru ca “ŞCOALA ALTFEL” să nu se desfăşoare în perioada propusă de minister (6-10 aprilie), ci între ZIUA MAMEI (3 mai 2015) şi ZIUA TATĂLUI (10 mai 2015), în preajma ZILEI INTERNAŢIONALE A FAMILIEI (15 mai), sunt condiţiile în care programele săptămânii cu pricina sunt dedicate şi relaţiei ŞCOALĂ-FAMILIE.
Ministerul Educaţiei Naţionale solicită de altfel tuturor unităţilor de învăţământ să încurajeze participarea părinţilor la activităţile care se pretează la acest tip de deschidere spre comunitate.