Vineri, 9 iulie, Fundaţia Inocenţi şi câţiva dintre partenerii acesteia au organizat şi efectuat un transport umanitar pentru sinistraţii din comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, grav afectată recent de o viitură de ape. Bunurile au fost strânse de la persoane fizice din Bistriţa şi din câteva comune de pe Valea Ilvei.

 

 

Transportul, efectuat cu un camion de mare tonaj  (asigurat gratuit de către o firmă de transport din Bistriţa) a conţinut: 600 saci din donaţii locale şi 200 de cutii donaţie din Olanda cu îmbrăcăminte, încălţăminte pentru femei, bărbaţi şi copii, lenjerie de pat, pături, perne, jucării; 3 saltele; 5 port-bebe; o maşină de spălat; două televizoare; 1000 cutii Milupa; 500 kg zahăr ; 215 kg făină ; 186 kg de orez; 98 kg paste făinoase ; 478 l ulei ; 250 bucăţi conserve şi pate ; 30 bucăţi de săpun ; 57 kg detergent ; 300 pelerine de ploie şi 28 perechi de cizme de cauciuc.

 

 

După evaluarea efectuată la faţa locului, adică din casă în casă, şi după consultarea cu primarul şi cu viceprimarul, s-a decis ca din suma de 2.700 de lei donaţi de bistriţeni, să se cumpere din Suceava un palet de var hidratat pentru reconstrucţia unor case, şi produse igienico-sanitare pentru un număr de 30 de familii, care au fost cele mai afectate de viituri, dupa cum urmează: detergent pentru haine şi pentru vase; ligheane şi găleţi; săpun şi şampon;  lavete şi bureţi pentru spălat vase; hârtie igienică şi  scutece absorbante pentru bebeluşi.

 

Fundaţia Ioncenţi mulţumeşte în numele sinistraţilor din Suceava, tuturor donatorilor bistriţeni, voluntarilor şi tuturor partenerilor, noilor şi vechilor prieteni, care au ajutat necondiţionat în susţinerea acestui efort uriaş.

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.