Angajații administrației publice, funcționari publici și personal contractual, au anunțat astăzi organizarea unor proteste la nivel național ce vor avea loc pe data de 22 noiembrie, din cauza lipsei oricărei creșteri salariale în acest an.

 

Demonstrațiile vor fi „împotriva angajatorilor direcți care nu s-au implicat în creșterea salarială sau care nu au aplicat corect dispozițiile OUG 43/2016, aceștia multumindu-se cu exploatarea resursei umane; împotriva Guvernului care, contrar celor declarate, a dus o politică neunitară de creștere salarială, singurii beneficiari ai creșterilor salariale fiind sănătatea și învățământul; împotriva Parlamentului care a ignorat în totalitate salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual – categorie de personal care asigură buna funcționare a statului de drept”

În comunicatul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici de astăzi se mai precizează că „în contextul actual, în care cadrul juridic nu permite organizarea grevei generale de către sindicate, funcționarii publici și personalul contractual din Administrația Publică au decis să protesteze în fața instituțiilor publice. Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici – funcționari publici și personal contractual din administrația publică locală și centrală se solidarizează cu demonstranții și protestează alături de ei prin grevă japoneză, purtând o banderolă albă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.