Înainte de Boboteaza, în satul bistritean Chintelnic se practica un obicei aparte, nemaiîntâlnit în alte zone, cel al „hâzilor”. Boboteaza, ca orice sarbatoare, începe si la Chintelnic din ajun. Este, ziua când preotul umbla cu Iordanul prin sat.
Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai însemnate zile din an pentru ca pregateste o mare sarbatoare religioasa. În aceasta zi se ajuneaza, adica nu se manânca de frupt sau de dulce, ci numai de sec, oamenii crezând ca sacrificiul postului le va aduce mai multa bogatie în noul an. Feciorii si fetele, mai ales, nu manânca nimic pâna seara sau chiar pâna a doua zi dimineata, pentru a avea noroc si pentru a-si putea gasi perechi cât mai frumoase si mai harnice.
Mai întâi trece pragul casei preotul
În zorii zilei, preotul face sfintirea apei în biserica si apoi porneste cu crucea sau cu Botezul pe la casele enoriasilor sai, începând, de obicei, de la cel care locuieste mai aproape de biserica. Dupa datina, preotul este însotit de cantor, care poarta o cofita cu apa sfintita si un manunchi de busuioc legat cu lâna rosie, si de un grup de baieti care striga pe ulite dând de stire întregului sat ca au pornit cu crucea. Preotul trece cu agheasma din casa în casa, fiind întâmpinat de fiecare gazda în pragul portii cu câte o lumânare aprinsa în mâna dreapta. Preotul este cel care intra primul în casa, moment în care începe sa cânte “În Iordan botezându-te tu Doamne”. Dupa ce sfinteste toate încaperile casei, preotul se aseaza lânga masa, cu fata spre usa si asteapta ca gazdele sa vina în ordinea vârstei, pentru a saruta crucea. Satul are peste doua sute de case, asa ca preotul umbla cu crucea pâna seara târziu, dupa care în fiecare locuinta din Chintelnic sunt asteptati “hâzii”.
Prilej de amuzament
Hâzii populeaza ulitele satului an de an din vremuri imemoriale. Unici în tara, hâzii sunt, de fapt, sateni care se costumeaza care de care mai urât si colinda apoi ulitele localitatii, fara sa ocoleasca nicio gospodarie, pentru a alunga spiritele rele.
Obiceiul întalnit doar în Chintelnic are origini pagâne, dar a capatat valente crestine si a supravietuit secolelor în aceeasi forma.
Potrivit traditiei, hâzii îsi fac aparitia în grupuri mici pe ulitele satului si sunt prilej de bucurie si amuzament pentru oamenii satului. Intrarea lor în case se produce abia dupa ce primesc aprobare din partea gazdelor, carora li se adreseaza cu întrebarea : “Primiti hâzii?”.
“Hâzii” sunt, de fapt, copii, tineri si batrâni din sat, care poarta pe fata masti. Baietii se deghizeaza în fete si imita, astfel, un alai de nunta. Nici batrânii nu se lasa mai prejos, si, mascati si ei, spun ca umbla cu Moartea prin sat. Pentru a nu fi recunoscuti, mascatii îsi schimba vocile, unii dintre ei interpretând chiar si câte o scurta sceneta amuzanta, primind drept recomensa din partea gazdelor pancove si prajituri de post.
Costumele “hâzilor” sunt straie populare sau haine vechi. Mastile figureaza mosi, babe, doctori, ofiteri, miri, nasi, ursi, catei etc. La confectionarea acestora se întrebuinteaza materiale simple, de obicei bucati de pânza, pe care se contureaza si apoi se decupeaza ochii, gura si nasul, dimensiunile exagerate ale acestora exprimând grotescul. Se folosesc si masti confectionate din carton sau plastic, reprezentând perrsonaje din basme. Unii recurg la înnegrirea fetei cu funingine sau la albirea ei cu faina. În reprezentarea Mortii, se folosesc dinti confectionati dintr-un cartof crestat, care, împreuna cu buzele, formeaza o gura proeminenta, ce stârneste instantaneu teama sau zâmbetele.
Silviu Teodoru
