După ce premierul Victor Ponta şi-a depus mandatul împreună cu tot cabinetul pe care îl conduce, subprefectul Ovidiu Frenţ a anunţat pe Facebook că ia în calcul și el să renunţe la funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

„Ştiu că deciziile importante nu se iau la cald, dar totuşi: în 2009 nu am avut posibilitatea să-mi consult prietenii, reali sau virtuali, atunci când am demisionat din funcţia de subprefect (premierul Emil Boc m-a demis ulterior, deşi îmi înregistrasem demisia la Guvern!). Credeţi că ar trebui să demisionez şi acum? Dacă credeti că da, vă rog daţi like. Mulţumesc”, a scris Ovidiu Frenţ pe Facebook.

Nu ar fi pentru prima oară când face acest gest, deoarece în 2009, a mai renunţat încă o dată la aceeaşi poziţie.

Totodată subprefectul Ovidiu Frenț, a transmis felicitări premierului Victor Ponta, pentru că și-a dat demisia, cu precizarea că trebuiau să demisioneze alții înaintea acestuia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.