În 2015, o crimă comisă de doi frați din Leșu a șocat comunitatea din sat, dar și din județ, iar acum unul dintre autorii faptei cer revizuirea cazului. Practic vrea afară în libertate, pe motiv că ar fi bolnav. Instanța de la Tribunalul Bistrița i-a respins cererea, însă acum dosarul este judecat la Curtea de Apel Cluj. Și celălalt a vrut să scape de gratii, astfel că anul trecut a cerut liberarea condiționată. Judecătorii i-au spus însă pas.
Frații Dragotă Alin și Domițian au primit ani grei de închisoare după ce, în august 2015, l-au ucis pe un vecin de-al lor, din cauza unui drum. Practic, vecinul celor doi frați a refuzat să taie un copac pentru ca între ogrăzile acestora să se amenajeze un drum. Discuţia a avut loc cu câteva luni înainte de crimă şi iniţial victima a fost de-acord să cedeze o parte din pământul său pentru darea în folosinţă publică şi construirea unui drum. După ce bărbatul şi-a mutat gardul mai în interiorul proprietăţii sale, fraţii Dragotă au intrat într-un conflict cu acesta pentru a-i tăia un copac ce ar fi încurcat amenajarea drumului.
I-au crăpat capul
În dimineaţa zilei de 20 august, Domițian Dragotă s-a luat la bătaie cu vecinul său și l-a lovit pe acesta cu un par în cap, iar Alin, pe atunci în vârstă de doar 19 ani, cu un topor. Deși vecinul lor era la pământ, ambii au continuat să-l lovească cu sălbăticie.
Mai mulți săteni care se aflau în apropiere au privit îngroziți întreaga scenă, însă s-au temut să intervină, fiindcă frații Dragotă era cunoscuți ca fiind extrem de violenți și mereu puși pe scandal. La acea vreme ei mai aveau un dosar penal pe rol pentru vătămare corporală.
Victima şi-a dat ultima suflare înainte de ajungerea la faţa locului a echipajelor medicale. Alin a fost prins în scurt timp de poliţişti, însă fratele lui mai mare a fugit și s-a ascuns, el fiind prins ceva mai târziu.
Iată ce au arătat procurorii la acea vreme în rechizitoriu.
“În dimineața zilei de 20.08.2015, inculpatul Dragotă Domițian a luat drujba sa și s-a deplasat la locuința vecinei sale D. A., ocazie cu care a tăiat magazia de lemne a acesteia, situată înspre drum, motivat de faptul că aceasta ar împiedica executarea lucrărilor de modernizare a drumului.
După aceea, inculpatul Dragotă Domițian s-a deplasat la locuința victimei H. D., aceasta din urmă aflându-se în grădina casei sale, loc împrejmuit care face corp comun cu locuința, unde aduna niște crengi. Inculpatul a pornit drujba și a tăiat poarta de acces în grădină și o parte din gardul situat înspre drum, motiv pentru care victima l-a interpelat și l-a întrebat de ce îi distruge gardul, avertizându-l pe inculpat că va chema la fața locului reprezentanții primăriei și ai poliției.
În aceste condiții inculpatul a oprit motorul fierăstrăului, l-a pus pe sol, iar apoi a pătruns fără drept, prin spațiul creat prin distrugerea gardului, în grădina victimei, a luat un par care sprijinea o căpiță și s-a deplasat în locul în care se afla victima lovind-o pe aceasta, de două ori, în zona capului, în urma loviturilor victima dezechilibrându-se și căzând pe sol.
După căderea victimei, la fața locului a sosit inculpatul Dragotă Alin-Valeruț, fratele coinculpatului Dragotă Domițian, care se deplasa spre locul de muncă având un topor asupra sa și care, sesizând incidentul, a pătruns la rândul său, fără drept, cu toporul în mână, în grădina victimei, s-a deplasat înspre locul în care era căzută aceasta după care a lovit victima, cu muchia toporului, în mai multe rânduri, în zona capului și peste corp, timp în care inculpatul Dragotă Domițian aplica victimei lovituri cu parul în aceleași zone anatomice.
Cei doi inculpați au aplicat astfel de lovituri și după ce victima și-a pierdut cunoștința, loviturile provocând decesul celui în cauză, împrejurare constatată la fața locului de echipajul SMURD ce a efectuat deplasarea în zonă.
După săvârșirea faptei cei doi inculpați au abandonat victima, inculpatul Dragotă Alin-Valeruț deplasându-se la domiciliul său (unde a și fost depistat de organele de poliție) iar coinculpatul Dragotă Domițian a plecat inițial de la locuința sa, revenind acasă în cursul nopții, ocazie cu care a fost depistat de un echipaj de poliție”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Moartea victimei a fost extrem de violentă, potrivit raportului de expertiză medico-legală. Practic, cei doi i-au crăpat capul vecinului lor.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 2154/III/336/7.10.2015 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud rezultă că decesul victimei H. D. a fost violent; că acesta s-a produs din cauza hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo-cerebrale, consecutive unei fracturi multieschiloase, cominutive, nesistematizate de calotă si baza craniană; că leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur, posibil corp dur de formă alungită (ex. par, bâtă, etc.) și posibil corp tăietor-despicător (ex. secure, etc.); că direcția de aplicare a loviturilor tanatogeneratoare (cele de la nivelul regiunii cefalice) a putut fi cel mai probabil de sus în jos; că între leziunile traumatice tanatogeneratoare și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată; că poziția victimă-agresori în timpul desfășurării evenimentului agresional cel mai probabil a fost variabilă, însă la un moment dat victima și agresorii putând fi față în față, în ortostatism sau victima în decubit lateral stâng/drept, unul din agresori fiind deasupra ei; că alcoolemia victimei în momentul instalării decesului a fost de 0 gr.‰ și că leziunile traumatice si moartea victimei pot data din dimineața zilei de 20.08.2015”, au mai arătat anchetatorii.
S-a dat nebun
În timpul anchetei penale, Domițian a încercat să îi convingă pe procurori că are probleme psihice și nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei. Nu i-a ieșit asta, fiindcă procurorii i-au efectuat o expertiză psihiatrică, în urma căruia s-a conchis că Domițian suferă de tulburări de personalitate din cauza consumului excesiv de alcool, motiv pentru care a avut episoade psihotice. Drept urmare, anchetatorilor și instanței li s-a recomnadat de către specialiști ca Domițian să fie obligat să urmeze un tratament de specialitate.
“În cursul urmăririi penale, ca urmare a susținerilor inculpatului Dragotă Domițian potrivit cărora ar suferi de boli de natură psihiatrică, aflându-se sub tratament permanent, în cauză s-a dispus expertizarea sa.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/7831/2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București, s-a conchis că inculpatul Dragotă Domițian prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip mixt cu episoade psihotice în antecedente și interferențe etilice; că acesta prezintă intelect liminar (n. r. – între normal și deficientul de intelect se interpune o categorie specifică și anume intelectul de limită sau liminar cu un QI între 80-85-90); că la data de 20.08.2015 acesta a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere a conținutului și consecințelor social-negative ale faptei pentru care este cercetat, în raport cu care discernământul a fost păstrat și că, având în vedere potențialul antisocial, se recomandă aplicarea măsurii de siguranță medicală a tratamentului obligatoriu prevăzută de art. 109 Cod Penal”, se arată în documentul instanței.
Instanța: Au recunoscut faptele pentru a beneficia de reducerea de pedeapsă
În fața instanței, frații Dragotă și-au recunoscut faptele și au susținut că le regretă, însă judecătorii au ajuns la concluzia că ei au făcut asta doar pentru a beneficia de pedepse cât mai mici, nu pentru că și-ar fi conștientizat acțiunile și rezultatele acestora.
“La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere limitele legale de pedeapsă, dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, gravitatea extremă a infracțiunii contra vieții dar și împrejurările care caracterizează persoana inculpaților, cunoscuți cu antecedente în fapte de violență (aceștia fiind cercetați pentru o infracțiune de lovire comisă în luna aprilie 2015), dovedind o insuficientă capacitate de autocontrol emoțional și comportamental dar și o asumare incompletă a faptelor reținute în sarcina lor, aspecte relevate de rapoartele de evaluare întocmite în cauză de Serviciul de Probațiune Cluj (f. 168-178 dos. inst.).
De altfel, și în fața instanței, în ciuda regretului exprimat, inculpații au lăsat impresia că au recunoscut faptele pentru a beneficia de reducerea de pedeapsă aferentă procedurii simplificate și nu ca urmare a unui proces de interiorizare a infracțiunilor comise și de asumare totală a acestora.
În consecință, s-a apreciat că o reducere a pedepsei la limita inferioară, de 6 ani și 8 luni închisoare nu își găsește justificarea”, a precizat instanța.
Astfel, Domițian a primit 9 ani și 6 luni de închisoare, în timp ce Alin a primit 9 ani și 4 luni de închisoare.
Se vor în libertate
Anul trecut, Alin Dragotă a cerut liberarea condiționată din penitenciar (el fiind încarcerat în Penitenciarul Bistrița), însă solicitarea i-a fost respinsă, chiar dacă ispășise fracția minimă necesară de pedeapsă, respectiv două treimi. Judecătorii au arătat însă că acesta trebuia să îndeplinească obligatoriu încă alte trei condiții, printre care și achitarea în totalitate a despăgubirilor civile către familia victimei.
În plus, instanța a precizat că pe parcursul anului 2019, acesta a fost sancționat în penitenciar pentru o abatere foarte gravă.
Ultima cerere de liberare condiționată a fost depusă în decembrie 2020, însă la aceasta instanța nu a pronunțat încă o hotărâre.
Coincidența sau nu, cu o lună înainte, Domițian, încarcerat în Penitenciarul Jilava, a cerut revizuirea sentinței, respectiv reducerea pedepsei, pe motiv că este bolnav. Numai că acesta nu este un motiv prevăzut de lege pentru reducerea pedepselor privative de libertate, astfel că instanța i-a respins cererea.
Drept urmare, frații Dragotă mai rămân o vreme în spatele gratiilor pentru a-și ispăși pedepsele.