Frasinul SRL, compania lui Traian Larionesi, a scăpat printre degete un contract de peste 4 milioane lei, scos la licitație, în primăvara acestui an, de Primăria Bistrița. Deși a contestat rezultatul atât la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cât și în instanță, la Curtea de Apel Cluj, rezultatul a fost unul nefavorabil.
Contractul pierdut de Frasinul face referire la Proiectare ( PAC+PT+CS+DE) + asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor şi executia lucrărilor la obiectivul de investiţii ”Parcare etajată D+P VASILE LUPU” din Bistrița, pe care municipalitatea l-a scos la licitație în aprilie anul acesta și era estimat la aproape 4,4 milioane lei, fără TVA.
Conform studiului de fezabilitate, Primăria Bistrița vrea să construiască în zona str. Vasile Lupu – Aleea Pandurilor, o parcare etajată, în locul unui fost punct termic, dar și a câtorva zeci de locuri de parcare existente.
“Suprafața terenului pe care se elaborează studiul este de 1.943 mp. În prezent pe acest teren se află alei pietonale, circulații auto, locuri de parcare amenajate pe teren, un punct termic dezafectat pentru care s-a elaborate o documentaţie de demolare. Acest imobil teren este înconjurat de locuinţe colective, cu regim de înălţime până la P+4E. (…)
Amplasamentul nu se află în zone protejate, zone de protecţie a monumentelor istorico. Accesul pe amplasament se realizează de pe strada Vasile Lupu, Aleea Pandurilor.”, se arată în SF.
Potrivit aceluiasi document, construcţia propriu-zisă va avea amprenta la sol cuprinsă între 850 și 1.226 mp și va avea între 78 și 100 de locuri de parcare, fiind propuse două scenarii de tipuri de lucrări.
Nici instanța nu i-a dat dreptate
În cursa finală două asocieri de firme: Frasinul SRL (lider) – Moldproiect ASD SRL din Suceava și Record SRL (lider) – Vilage Construct SRL din Beclean, această din urmă firmă fiind cea care a întocmit Studiul de Fezabilitate a proiectului de investiții. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate preț, iar câștigătoare a contractului a fost desemnată asocierea Record – Vilage Construct, cu o ofertă de preț 3.714.099,07 lei, fără TVA, și 100 de puncte. De cealaltă parte, asocierea Frasinul – Moldproiect ASD a avut o ofertă de preț de 4.039.563,92 lei, fără TVA, și un punctaj de 93,96.
Frasinul a considerat că oferta rivalilor este inacceptabilă, astfel că a contestat rezultatul licitației, mai întâi la CNSC, unde a pierdut, iar mai apoi la Curtea de Apel Cluj, însă și aici nu i s-a dat dreptate.
În contestație, Frasinul a invocat faptul că Vilage Construct ar fi fost în conflict de interese, în condițiile în care a fost chiar elaboratorul SF-ului, astfel că pentru întocmirea proiectului tehnic, firma a avut un avantaj privind estimarea costurilor pentru implementarea proiectului atât pentru proiectare cât şi pentru execuţie: Mai mult, prin faptul că Vilage Construct este elaboratorul SF-ului, cei de la Frasinul au considerat că firma din Beclean a participat anterior la pregătirea procedurii de atribuire, aspect nedeclarat în documentele depuse la dosarul de licitație.
“Acest fapt a permis asocierii RECORD SRL – VILAGE CONSTRUCT să depună o ofertă financiară cu o valoare mult mai mică decât ceilalţi doi ofertanţi. Subliniem că oferta depusă de către asocierea RECORD SRL – VILAGE CONSTRUCT SRL este de 3.714.0999,07 lei fără TVA, al un procent de 84,51% din valoarea estimată. Astfel, diferenţa de valoare este de 680.438,27 lei fără TVA, reprezentând un procent de 15,48%”, a arătat Frasinul în contestația depusă în instanță.
Judecătorii clujeni au considerat însă că afirmaţia Frasinul este una generală şi neargumentată, neexistând nicio motivare a legăturii dintre elaborarea studiului de fezabilitate şi depunerea unei oferte cu o valoare mai redusă.
“În acord cu CNSC curtea apreciază că omisiunea ofertantei este lipsită de importanţă atâta timp cât autoritatea contractantă în mod cert avea cunoştinţă de efectuarea studiului de fezabilitate de către aceasta, fiind beneficiarul respectivului studiu aşa încât nu ar fi putut să fie indusă în eroare de această omisiune. Nu doar autoritatea contractantă a avut cunoştinţă de elaborarea studiului de fezabilitate de către proiectant VILAGE CONSTRUCT SRL, dar şi contestatoarea a luat cunoştinţă de aceasta din faptul că studiul de fezabilitate a făcut parte din documentaţia tehnică publicată în SEAP, după cum rezultă din contestaţia acesteia. În consecinţă, informaţia referitoare la elaborarea studiului ude fezabilitate era oricum accesibilă oricărui participant la procedură. Lipsa de relevanţă a omisiunii rezultă şi din faptul că după cum am arătat contestatoarea nici nu a prezentat argumente în sensul că intimata ar fi distorsionat concurenţa prin declaraţia sa falsă, şi, cu atât mai mult nu a demonstrat acest lucru. Plângerea formulată nu conţine critici referitoare la lipsa de gravitate a omisiunii, ci doar referitoare la faptul că nu este necesar ca omisiunea să aibă un astfel de caracter”, a mai explicat instanța.
Frasinul a mai contestat și raportul procedurii şi decizia emisă ca urmare a contestaţiei formulate prin prisma punctajului aferent criteriului experți cheie, susținând că, comisia de a apreciat că asocierea rivală a făcut dovada experienţei profesionale deţinute de fie care expert cheie într-un număr de 9 contracte pentru fiecare expert, dar și că acestea nu sunt similare.
Și în acest punct, instanța nu i-a dat dreptate.
“În esenţă, petenta a arătat că această probă nu se poate face prin depunerea la dosar ca dovadă a primei şi a ultimei pagini din proiecte, cu atât mai mult cu cât acestea sunt semnate de tandemul Vanca Daniel – manager proiect şi ing. Suson Sergiu – proiect rezistenţă. Petenta a susţinut că realizarea proiectelor trebuie să fie atestată şi de o terţă parte.
Curtea constată însă că nu există nicio cerinţă legală care să pretindă probarea realizării proiectelor prin atestarea acestora de către o terţă parte. În cadrul deciziei CNSC s-a arătat că prin caietul de sarcini experienţa profesională se probează inclusiv prin părţi relevante din proiectele elaborate şi semnate. În consecinţă, în acord cu CNSC, curtea apreciază că depunerea primei şi ultimei pagini din proiecte sunt suficiente pentru a face proba efectuării proiectelor necesare pentru experienţa similară. Aceasta deoarece, acestea reprezintă părţi relevante din proiectele elaborate. De asemenea, în acord cu CNSC, curtea consideră că atâta timp cât documentele aferente a două proiecte se află deja la autoritatea contractantă nu este necesar ca acestea să fie depuse încă o dată de ofertant. (…)
Menţiunile din cadrul contestaţiei referitoare la faptul asocierea Record SRL – Vilage Construct SRL nu îndeplineşte criteriile de calificare privind experienţa similară, că nu furnizează documentele necesare probei în acest sens şi invocarea principiului egalităţii de tratament sunt chestiuni prea generale pentru a putea să fie considerate critici concrete ale raportului procedurii. În acord cu CNSC curtea constată că în fapt prin concluziile scrise au fost prezentate criticile concrete ale contestatoarei în această privinţă, fiind în consecinţă în mod corect respinse ca inadmisibile”, au precizat judecători clujeni în motivarea sentinței.