Tragedie într-o pădure din zona localității Monor, unde un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un copac, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată precizează că nefericitul eveniment s-a produs într-o zonă greu accesibilă, intervenția echipajelor la fața locului fiind asigurată cu ajutorul unui utilaj special – o șenilată.

La faţa locului au intervenit un echipaj de pompieri din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, un alt echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, precum și unul de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Monor.

Victima a fost găsită în stop cardio respirator și toate eforturile medicilor de a îi salva viața au fost în zadar.

”Echipajele de interventie au găsit victima în stop cardio respirator, iar echipajul SAJ a început imediat aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, organismul barbatului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical fiind nevoit sa îi declare decesul la locul evenimentului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a început o anchetă în acest caz, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care a decedat bărbatul.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.