O tânără de aproximativ 20 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs în localitatea Susenii Bârgăului.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, în urma impactului rezultând o victimă. La locul accidentului a intervenit Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.
Salvatorii au scos victima din mașina avariată și au evaluat-o din punct de vedere medical, după care au transportat-o la spital pentru investigații medicale de specialitate. Victima accidentului este o tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani.
Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
UPDATE
”Conform primelor date, un autoturism condus pe drumul național 17, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița a fost lovit din spate de o autoutilitară care circula pe aceeași direcție. Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 53 de ani, din Prundu Bârgăului nu ar fi observat faptul că autoturismul ar fi încetinit pentru efectuarea unui viraj spre stânga și a intrat în coliziune cu acesta”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, tânără a fost rănită și transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; tânără urmează a fi testată.
Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud