Mai multe bucăți de stâncă alunecate pe carosabil, au fost îndepărtate în urmă miercuri după-amiaza de către jandarmii montani Colibița.

Potrivit IJJ Bistrița-Năsăud, acestea s-au desprins în bucăți de diferite dimensiuni și au alunecat pe drumul dintre Colibița și Bistrița Bârgăului (DJ 172D), pe ambele sensuri de mers, din cauza ploii abundente, punând în pericol pe cei aflați în trafic.

La degajarea drumului au contribuit și câțiva participanți la trafic care tranzitau zona.

Totodată, pe drumul forestier din zona Șoimu, mai mulți arbori au căzut pe carosabil în urma vântului puternic. Ca urmare jandarmii montani au solicitat intervenția reprezentanților Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului pentru degajarea drumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.