Restaurantul Ardeal, unde a fost pregătită mâncarea servită la botezul de la Dumitrița, a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud. În plus, au fost aplicate și două amenzi în cuantum de 50.000 lei.
„În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la mai multe persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind diagnosticate cu toxiinfecție alimentară, după ce au participat la un eveniment privat, în comuna Dumitrița, județul Bistrița Năsăud, în data de 11.07.2023, Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) din județ s-a autosesizat și a desfășurat o acțiune de control la compania care a asigurat serviciile de catering.
După realizarea verificărilor la sediul operatorului economic, Zbârci Adrian Octavian, Persoană Fizică Autorizată, cu sediul în județ, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
– folosirea unor materii prime fără elemente de identificare, produse care nu aveau inscripționate data și ora pregătirii, precum și data și ora desigilării,motiv pentru care nu se poate efectua trasabilitatea acestora;
– utilizarea unor cuptoare neigienizate, cu urme grosiere de arsuri;
– folosirea unor friteuze cu un grad ridicat de uzură, precum și cu depuneri de arsuri;
– depozitarea casoletelor utilizate la livrarea preparatelor culinare către consumatori în același spațiu cu lavete neigienizate și cu materii prime desigilate;
– folosirea unor recipiente de gătire cu un grad ridicat de uzură, cu urme de rugină, acestea fiind depozitate pe paviment, atât cele utilizate, cât și cele neutilizate”, a transmis Stelian Dolha, comisarul șef adjunct al CJPC Bistrița-Năsăud.
Ținând cont de neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat astfel:
– 2 amenzi contravenționale în cuantum de 50.000 lei
– oprirea definitivă de la comercializare a unei cantități de circa 60 kg produse alimentare, în valoare de 1.600 lei
– oprirea temporară a prestării-serviciilor în întreaga unitate până la remedierea deficiențelor constatate.
Comisarii CJPC Bistrita-Năsăud vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.