C

O femeie din Tureac și concubinul acesteia, cetățean german, au fost reținuți, marți, de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud și riscă să ajungă după gratii, după ce în urma unor percheziții domiciliare oamenii legii au descoperit că cei doi cultivau plante de cannabis în grădina casei, plus un laborator indoor de creștere a respectivelor plante halucinogene.

Procurorii DIICOT susțin că femeia din Tureac și concubinul ei au cultivat plantele de canannbis cu intenția de a le comercializa.

În fapt s-a reținut că, începând cu primăvara anului 2019, inculpata B.F.E. împreună cu inculpatul B.W., cetățean german, în vârstă de 61 de ani, au cultivat în grădina unui imobil situat într-o localitate din județul Bistriţa – Năsăud mai multe plante de cannabis, pe care ulterior le-au îngrijit, în vederea obținerii din acestea, după recoltare și prelucrare, a drogului de risc cannabis, pe care intenționau să-l comercializeze către terțe persoane„, arată procurorii.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 20 kilograme de cannabis masă uscată (muguri de cannabis), 5 kilograme de cannabis masă verde, 2 cântare electronice, 3 laptop-uri, 4 telefoane mobile, o tabletă, 5 HDD, semințe de cannabis și suma de 22.500 euro.

Substanța uscată a fost disimulată și ambalată în 320 de pachete (166 de caserole și 134 de pungi ) sigilate și pregătite pentru vânzare, pe pachete fiind aplicate etichete care atestau necorespunzător conținutul acestora ca fiind diferite produse naturiste, fiind atribuite unui producător cunoscut în domeniul vânzării de astfel de produse.

De asemenea, oamenii legii au descoperit la percheziții mai multe echipamente care constituiau un laborator indoor de creștere a plantelor de canabis.

Cei doi sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și au fost reținuți pentru 24 de ore. Amândoi riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile.

La data de 06.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpații  B.F.E. și B.W., urmând ca, în cursul zile de azi să fie prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile„, mai precizează procurorii DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.