Secția de Anestezie și Terapie Intensivă și Unitatea de Transfuzii Sanguine ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița au fost inaugurate, joi, în prezența ministrului Sănătății, Sorina Pintea. 

Proiectul de extindere, modernizare și dotare a Secției ATI și UTS este în valoare de 13,6 milioane lei (circa trei milioane de euro), fiind finanțat de Ministerul Sănătății. Cofinanțarea de 10% a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean.

Secția ATI, extinsă de la 284 mp la 710 mp, are 20 de paturi dotate fiecare cu aparatură medicală care va asigura toate condițiile pentru menținerea funcțiilor vitale.

Suntem în situația de a avea cea mai modernă și dotată secție de ATI din România. Din 284 de metri pătrați cât avea vechea secție ATI, după extindere avem astăzi 710 metri pătrați. Cele 20 de paturi sunt în momentul de față dotate după ultimele standarde din sistemul de sănătate. E un proiect la care i-am dat drumul în august anul trecut, iar într-un an am reușit să facem toate procedurile, inclusiv partea de execuție„, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Șeful administrației județene bistrițene a menționat şi alte investiţii aflate în derulare sau care vor fi lansate la SJU Bistriţa, în perioada următoare.

În urma problemelor de la Săpoca, doamna ministru mi-a cerut să vadă și Secţia externă de Psihiatrie a spitalului. Fără a şti ce se întâmplă în ţară, noi eram pregătiţi şi, la şedinţa de Consiliu Judeţean de săptămâna viitoare, la rectificarea de buget, sunt prinşi banii necesari şi pentru documentaţia tehnică pentru modernizarea şi extinderea Secţiei de Psihiatrie de pe strada Someşului, pentru că incidenţa bolilor și solicitările sunt cu mult mai mare decât capacitatea pe care o avem acolo. De ce acum? În Spitalul Judeţean, în clădirea centrală, vedeţi ce este, pentru secţiile externe de pe str. Alba Iulia şi str. Ghinzii am câştigat cele două proiecte pe POR şi le vom aduce la standarde. Ne-a rămas această secţie de Psihiatrie şi sper ca până la finalul anului să putem da drumul la procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie. (..) Mă bucur că se închide un circuit, după investiţiile care s-au făcut în secţiile de Chirurgie și noul Bloc Operator, iar acum în secţia ATI și UTS. Suntem în partea de finalizare și săptămâna aceasta sau cea viitoare se va semna contractul de proiectare și execuție pentru heliport, iar la SICAP este în validare partea de extindere și modernizare UPU, unde astăzi avem circa 300 mp și vom ajunge la aproximativ 1.400 m.p. Rămâne proiectul de extindere a Spitalului Județean de Urgență, pentru care suntem în momentul de faţă în situaţia de a identifica surse de finanţare. (…) Cei 18 milioane de lei pe care judeţul i-a primit la începutul anului sunt în procedură de achiziţie. De asemenea, am primit promisiunea că, ţinând cont de economiile care se vor face din cel mai mare buget al Ministerului  Sănătăţii, am demarat procedurile pentru a achiziţiona, pentru întreg spitalul, aproximativ 900 de paturi, specializate pentru fiecare secţie„, a mai spus Emil Radu Moldovan.

Dacă până acum medicii din Spitalul Județean Bistrița au fost puși în situația de a solicita transferul unor pacienți către centrele universitare din Cluj sau Mureș, de acum încolo pacienții vor beneficia de servicii medicale complexe în unitatea sanitară bistrițeană.

„E o investiție mare, de 14 milioane de lei, de care vor beneficia foarte mulți pacienți ai județului și nu numai. De multe ori am fost puși în situația de a solicita transfer al pacienților către centrele universitare din Mureș sau Cluj, pentru că deși aveam paturi de Terapie Intensivă, acestea nu erau la dotarea standard pentru a le susține funcțiile vitale. În momentul de față nu se mai pune această problemă. Inclusiv vom începe procedurile de hemofiltrare a pacienților, iar aceștia nu vor mai fi duși în secția de dializă pentru a li se face hemofiltrarea, ci se va face la patul pacientului. (…) Sperăm ca pacienții județului să fie din ce în ce mai mulțumiți de serviciile spitalului nostru. Ne cunoaștem neajunsurile, problemele, le rectificăm și corectăm pe cât posibil, în cel mai scurt timp„, a declarat Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița.

Ministrul Sănătăţii a reiterat faptul că a fost alături de acest proiect încă de la debutul său, alocând 4 milioane de lei în 2018 şi alte 8 milioane lei în acest an.

„În sănătate s-au făcut foarte multe lucruri. Acestea sunt faptele, această secție care respectă legislație, respectă circuite, lucruri despre care vorbesc în permanență. Cred că ați observat ce înseamnă să intri, să ai la patul pacientului un ventilator care să susțină funcțiile vitale. Pentru că într-o secție în care ai 20 de paturi, cinci ventilatoare și opt pacienți critici, la un moment dat îți pui problema ce să faci și pe cine să alegi, pe cine să transferi și dacă rezistă drumului. Sunt injectomate, sunt monitoare, există un post de supraveghere a pacienților din care pot fi văzuți, nu ai nevoie de personal suplimentar. Sunt foarte multe lucruri pe care mulți ar fi trebuit să le vadă înainte și mă bucur că la Bistrița le-au văzut. „, a declarat Sorin Pintea.

Ministrul Pintea a adăugat că, deși Ministerul Sănătății a alocat bani tuturor spitalelor din țară, vor exista unele care nu îi vor cheltui și atunci sumele vor fi redistribuite unităţilor spitaliceşti care au contracte, printre aceestea numărându-se și SJU Bistrița.

Bistriţa are şansa să primească banii şi pentru cele 900 de paturi. Aşa cum Bistriţa a primit şi cele 16,4 milioane lei pentru Spitalul Judeţean – per total spitale din judeţ au primit 18 milioane – din care mai are de cheltuit 4,2 milioane lei. Nu este o competiţie la cheltuit bani, ci la dotat spitale pentru a avea grijă de pacienţi. (…) Îmi doresc ca toate spitalele județene din țară să aibă Terapii Intensive la un nivel înalt, să aibă aparate în laboratoarele medicale astfel încât bolile să poată fi diagnosticate la timp„, a spus ministrul Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.