Jandarmii bistrițeni au ales să salveze vieți prin organizarea unei campanii de donare la nivelul județului, campanie inițiată de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română. În două zile, 26 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița-Năsăud.
„Având în vedere lipsa de sânge care se resimte tot mai acut în această perioadă, în zilele de 15 și 16 iulie 2020, jandarmii bistrițeni au ales să salveze vieți prin organizarea unei campanii de donare la nivelul județului, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița-Năsăud din strada Nicolae Bălcescu 11 A. Instituția noastră s-a alăturat astfel, campaniei naționale inițiată de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română.
Vedem sau auzim zilnic despre cazuri de bolnavi ajutați și vindecați prin efortul unor oameni inimoși și dezinteresați, motiv pentru care ne alăturăm de fiecare dată acestor inițiative nobile. Campania se dorește a fi și un exemplu pentru donarea benevolă de sânge cât și de conștientizare a populației cu privire la importanța acestui demers pentru societatea în care trăim„, a transmis IJJ Bistrița-Năsăud.
Miercuri, 15 iulie, 17 jandarmi au donat sânge, iar joi alți 9 s-au prezentat la Centru de Transfuzii Bistrița-Năsăud. Mai mult decât atât, jandarmii au decis să doneze bonurile valorice primite în urma doării de sânge, cu care vor fi achiziționate produse ce vor ajunge la câteva dintre familiile greu încercate în urma inundațiilor recente din județul Bistrița-Năsăud.
„Jandarmii bistrițeni au demonstrat încă o dată că se află în sprijinul comunității din care fac parte, nu doar prin participarea la misiunile de ordine publică ci și prin acțiuni umanitare care se doresc a fi un exemplu pentru toți cetățenii: acela de a salva vieți prin donarea de sânge cât și de conștientizare a populației cu privire la importanța acestui demers pentru societatea în care trăim.
Mai mult decât atât, jandarmii au ales să doneze și bonurile valorice primite în urma donării, cu care vor fi achiziționate produse care vor fi donate unor familii greu încercate în urma inundațiilor recente din județul nostru. Gestul colegilor noștri a făcut ca un donator aflat în sală la acel moment să aleagă să facă același lucru și cu bonurile sale. Îi mulțumim pentru încrederea acordată și suntem siguri că donația sa va fi la fel de apreciată și de către beneficiarii acesteia„, a mai transmis IJJ Bistrița-Năsăud.