O femeie de 84 de ani a decedat sâmbătă, după ce a fost lovită de o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din Blăjenii de Sus, în cartierul Unirea din Bistrița. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Femeia a fost găsită de echipajul de terapie intensivă care a intervenit la locul accidentului, în stare de inconștiență și în stop cardirespirator. Acesteia i s-au aplicat manevre de resuscitare însă efortul medicilor a fost în zadar.

„Echipajul medical a găsit la locul accidentului o femeie în vârstă de 84 de ani, în stop cardiorespirator. S-a aplicat protocolul de resuscitare, dar din nefericire organismul femeii nu a răspuns manevrelor, astfel a fost declarat decesul la fața locului”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit și ei la accidentul de circulație semnalat în Unirea. 

„O autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din Blăjenii de Sus a surprins și accidentat o femeie de 83 de ani din Unirea care se deplasa în calitate de pieton.

În urma impactului, din păcate a survenit decesul femeii.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.