Un bărbat din Tureac este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă, după ce sâmbătă a fost implicat într-un accident rutier și a părăsit locul faptei. În autoturism se aflau și doi copii, în vârstă de 8, respectiv 9 ani, care ulterior au ajuns la spital. Ca să ascundă accidentul, bărbatul a declarat că băieții s-ar fi lovit cu bicicleta. 

Un bărbat din localitatea bistrițeană Tureac s-a răsturnat cu mașina sâmbătă seara, pe DJ 173, care leagă Colibița de Mureșenii Bârgăului, și a încercat să ascundă evenimentul de autorități. În autoturism se aflau și doi copii, de 8 și 9 ani, care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre copii era fiul bărbatului.

Ieri după-masă, în jurul orei 19.30, a fost sesizat prin 112 faptul că doi copii, de 8 și 9 ani, din Tureac s-ar fi lovit cu bicicleta.

La fața locului, în urma investigațiilor efectuate, politistii Serviciului Rutier au constatat faptul că cei doi ar fi fost pasageri într-un autoturism care s-a răsturnat în localitatea Mureșenii Bârgăului. Accidentul a avut loc în aceeași zi, în jurul orei 18.30, iar șoferul nu a anunțat autoritățile. 

Acesta a fost identificat de politisti ca fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Mureșenii Bârgăului, tatăl unuia dintre copii„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cei doi copii au fost transportaţi la Spitalul Județean de Urgență Bistriţa pentru îngrijiri medicale. Unul dintre ei a fost externat, iar celălalt a rămas încă în spital.

Maşina condusă de bărbatul de 38 de ani a fost găsită răsturnată într-o râpă adâncă de aproximativ şapte metri și a fost avariată aproape în totalitate. În cădere, autoturismul a distrus şi parapetul de pe marginea drumului judeţean

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.