Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, la Kanal D, la emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, că a lucrat foarte bine cu Eduard Hellvig, îl apreciază foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI şi este oricând binevenit în PNL.
O candidatură a fostului șef SRI pe listele PNL a mai fost vehiculată și de alți politicieni în ultimele luni, cum ar fi fostul lider liberal Crin Antonescu, primarul PNL al Constanței Vergil Chițac sau liderul USR Cătălin Drulă.
”Am lucrat foarte bine cu domnul Eduard Hellvig, îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI. Am spus şi o spun că este oricând binevenit în PNL”, a afirmat Ciucă, citat de News.ro. Liderul liberal a precizat că ”PNL este un partid deschis”.
”Avem nevoie de oameni de valoare şi oricine doreşte să pună umărul la tot ceea ce îşi pripune PNL, este binevenit”, a completat el.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat, pe 3 iulie, demisia din funcția de director al Serviciului, afirmând că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus, de modernizare a instituției.