Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt al lui Mihai-Răzvan Ungureanu pe vremea când acesta era ministru de Externe, a încasat de la combinatul Oltchim 500.000 de euro pentru consultanţă media şi PR, scrie rtv.net.
Corina Vinţan spune că firma sa Links Associates a primit 500.000 de euro pentru consultanţă media şi PR de la Oltchim şi mai spune că „este onorată că Oltchim a ales firma ei", scrie jurnalul.ro.
"Serviciile prestate de Links Associates pentru Oltchim sunt uzuale pentru o firmă care activează în domeniul comunicării", susţine Corina Vinţan, potrivit rtv.net.
Firma lui Corina Vinţan s-a ocupat de promovarea Oltchim în media în vederea privatizării, "compania dorind să atragă atenţia investitorilor externi serioşi".
Pentru suma amintită, compania Corinei Vinţan se angaja să redacteze comunicate de presă pentru Oltchim, să organizeze conferinţe de presă, materiale publicitare, interviuri, mai scrie sursa citată.