Potrivit unui raport al Curții de Conturi, fostul primar al comunei Josenii Bârgăului și-a acordat lui și viceprimarului, în plus la salariu, 17.000 de lei, sub formă de „spor pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile”. Și consilierii locali au primit în plus, nejustificat, 7.700 de lei.

Controlul Curții de Conturi s-a limitat la modul de respectare a prevederilor legale a procesului de organizare, recrutare și salarizare a personalului din cadrul UATC Josenii Bârgălui în anul 2023.

Printre „bubele” descoperite de auditorii Curții de Conturi s-a numărat majorarea nejustificată a cheltuielilor de personal, prin plata eronată, retroactivă a indemnizațiilor lunare acordate consilierilor locali.

„În perioada auditată au fost recalculate eronat, retroactiv (01.11.2022 – 31.03.2023) în baza Legii nr. 103/2023, indemnizațiile lunare ale consilierilor locali, fapt ce a condus la nivelul eșantionului analizat la majorarea cheltuielilor de personal. Această neconformitate a avut drept consecințconsilieri ,locali josenii bargaului,ă efectuarea în perioada auditată a unor plăți nelegale, constând în diferențe de indemnizații acordate eronat consilierilor locali”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Curtea de Conturi a dispus recuperarea integrală a sumelor plătite nelegal, inclusiv a beneficiilor nerealizate calculate de la data plății și până la data recuperării integrale a acestora.

Potrivit verificărilor auditorilor Curții de Conturi au fost acordate indemnzații majorate nelegal, în sumă totală de 7.700 de lei, pentru care au mai jost calculate accesorii în sumă de 1.470 de lei. Practic, consilierii locali au primit o majorare a indemnizațiilor retroactiv, pentru perioada dinainte de a intra în vigoare prevederile Legii nr. 103/2023.

Primarul și viceprimarul și-au dat sporuri de 17.000 de lei

Nu doar consilierii locali au avut parte de majorări retroactive, ci și fostul primar și viceprimarul, devenit între timp primar. Aceștia și-au majorat sporurile pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii care le permitea asta.

„Din analiza modului de stabilire a drepturilor salariale în anul 2023, s-a constatat că la UATC Josenii Bârgăului au fost stabilite și acordate primarului și viceprimarului instituției, în luna aprilie 2023, drepturi salariale retroactive aferente perioadei 01.11.2022-31.01.2023, constând în sporul pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor Legii nr. 103/2023”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Conform calculelor auditorilor Curții de Conturi, s-a decontat nelegal suma de 17.010 lei pentru primarul și viceprimarul comunei Josenii Bârgăului, pentru care au fost calculate accesorii în cuantum de 3.232 de lei. Și în acest caz, auditorii Curții de Conturi au cerut recuperarea sumei.

Printre problemele identificate de auditori s-a numărat întocmirea eronată a documentelor justificative în baza cărora s-a stabilit procentul de majorare salarială pentru persoanele care au desfășurat activități în cadrul proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă.

„În urma verificării modului de justificare a timpului de muncă alocat în cadrul proiectelor cu finanțare nerambursabilă de către echipa de implementare a proiectelor, s-a constatat că modul de completare a documentelor justificative este deficitar, neexistând o procedură operațională care să reglementeze întocmirea acestora. Au fost identificate unele vulnerabilități ale sistemului de control intern: nu există o separare a sarcinilor de aprobare, control, înregistrare și plată efectuate de personalul entității, nu a fost desemnată o persoană responsabilă cu gestionarea riscurilor, neimplementarea controlului financiar preventiv conform prevederilor legale, nestabilirea cu exactitate a categoriilor de operațiuni supuse vizei de control financiar preventiv, nesemnarea înlocuitorului persoanei responsabile cu exercitarea controlului financiar preventiv, neaprobarea cadrului operațiunilor supuse controlului financiar preventiv”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

Auditorii au recomandat, pe lângă rezolvarea acestor probleme și actualizarea site-ului instituției, pentru o informare mai transparentă și actualizată a cetățenilor din comună.

Curtea de Conturi găsește frecvent majorări „din pix” la primăriile din județ

Nu este prima dată când auditorii Curții de Conturi dau peste majorări de salarii și sporuri din pix, pe la primăriile din județ. Conform unui raport făcut public anul trecut, Primăria Bistrița-Bârgăului, de exemplu, și-a fericit cinci angajați cu indemnizația de hrană și două sporuri.

Aceștia au ajuns să încaseze lunar mai mult decât viceprimarul comunei, fapt ce contravine prevederilor legale. La indemnizația de hrană s-a adăugat o majorare a salariului de bază cu 10%, pentru că exercitau activitate de control financiar preventiv și încă o majorare cuprinsă între 15 și 25% pentru participarea la proiecte pe fonduri europene.

Plăți nelegale acordate angajaților au descoperit auditorii Curții de Conturi și la Poiana Ilvei, Dumitrița sau Nușeni. La Poiana Ilvei a fost vorba despre doi angajați care au beneficiat de indemnizația de hrană, deși nu aveau dreptul, iar la Dumitrița s-au acordat sporuri persoanelor din echipele de implementare a proiectelor pe fonduri nerambursabile, prejudiciul cauzat fiind de 3.000 de lei.

Și angajații de la Primăria Nușeni au primit sporuri pentru că fpceau parte din echipele de implementare a proiectelor pe fonduri europene. Aceste sporuri în plus au făcut ca lefurile lor să fie mai mari decât indemnizația primarului, fapt ce contravine prevederilor legale.

Cele mai comune probleme identificate de auditorii Curții de Conturi la primăriile din județ sunt, însă, legate de activitatea de audit și control financiar, care, se pare, lipsește la cele mai multe unități administrativ teritoriale. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că funcționarii din primării nu prea cunosc prevederile legale și nu le respectă cu rigurozitate. Primăriile, din lipsă de angajați și din cauza angajărilor blocate, nu au consilieri de etică și deci nici vreo procedură privind semnalarea neregularităților.

Atribuțiile personalului prevăzute în fișele postului n-au fost actualizate de ani de zile și nu conțin și responsabilități cu privire la sistemul de control intern. Nu există nici proceduri cu privire la recrutarea, promovarea sau evaluarea funcționarilor publici. Nu există nici proceduri cu privire la monitorizarea activităților entității pentru a funcționa în condiții de legalitate, economicitate, eficiență și eficacitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.