Un bărbat de aproximativ 65 de ani a fost găsit căzut în râul Șieu, care traversează localitatea Mărișelu. Se pare că bărbatul, care este un fost preot, era plecat de aseară de acasă.

La fața locului s-au deplasat un echipaj cu medic SAJ și un echipaj ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii militari au reușit să scoată victima din apă, dar din păcate echipajul cu medic al SAJ BN a fost nevoit să constate decesul la locul intervenției deoarece nu se impuneau manevre de resuscitare, bărbatul prezentând rigiditate și pete cadaverice”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Se pare că bărbatul, Alexandru Pop, este fostul preot din localitatea Domnești și ulterior în Viile Tecii, de unde s-a pensionat pe caz de boală, și locuia împreună cu familia sa în Mărișelu.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurarea în care a survenit decesul bărbatului. Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei.

La fața locului, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că este vorba despre un bărbat de 66 de ani, din Mărișelu care, din păcate era decedat. Cadavrul acestuia nu prezenta urme vizibile de violență.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiști și urmează a fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.